Un copil a murit înecat, de față cu sute de oameni,  și nimeni nu i-a sărit în ajutor!

Un băiat de 14 ani , premiant la învățătură, s-a înecat cu câteva zile în urmă într-un  ștrand din municipiul Vaslui. Salvamarul unității ( nici nu știam că bazinele cu apă trebuie să aibă așa ceva!) rupea bilete la intrare când copilul se zbătea între viață și moarte.  Am văzut imaginile la televizor, joi 7 august ,de  la înmormântare… Părinții erau răvășiți de durere. Nu mai puteau face însă  nimic. Din nou, prin acest caz, se relevă o nouă, crasă și cronică, totodată, carență a sistemului. Faptul că deși avem legi, norme, obligații , nimic nu se mai respectă… La Giurgiu sunt sigur că nicio amenajare de acest fel (ștrand, piscină, bazin…) nu dispune de un ”salvamarist”, deși legea o cere imperios. Și am văzut de ce! Un alt aspect mai presus de acesta , ce ar trebui subliniat , este pasivitatea cetățenilor față de un om aflat în pericol. Deși bazinul era plin cu oameni, iar băiatul era însoțit de prieteni, nimeni nu l-a văzut (?) și n-a reacționat în niciun fel la dispariția acestuia. Ce fel de oameni suntem? Mai ne sensibilizează ceva în afara intereselor personale? Iată un subiect de reflecție pe care ar trebui să-l comentăm cu multă responsabilitate. De ce nu ne mai interesează deloc ce se întâmplă cu oamenii de lângă noi! Probabil că totul pornește de la  faptul că nimeni, niciodată  nu se  pune în situația victimei. Toți plecăm de la premisa că nouă, personal, nu ni se poate întâmpla așa ceva…că nu putem fi lăsați să murim absurd, în mijlocul unei gloate de oameni fără ca cineva să ne întindă o mână de ajutor. Iată lucrul pe care l-a ucis noul sistem: solidaritatea! Stropul de omenie care ne mai anima până acum, ceva vreme. Odată cu moartea acestui copil trebuie să înțelegem că suntem cu adevărat singuri în această lume. Că nimeni nu ne va salva, chiar dacă vom striga după ajutor…Deși peste 60 % dintre români s-au declarat creștini ortodocși, deși mulți dintre noi mai merg la Biserică, trăiesc cu teama lui Dumnezeu, nimeni n-a sărit în ajutorul unui copil care abia își începea viața de adolescent. De ce? Nu știm sau poate nu vrem să ne punem această întrebare. Ar putea totuși cineva să-mi răspundă de ce murim tot mai mulți, tot mai des, singuri, nebăgați în seamă de nimeni? (Florian TINCU)