Preşedintele organizaţiei judeţene a PDL Giurgiu, Marin Anton, ia în calcul faptul că primarul social-democrat din Iepureşti, care a fost bătut joia trecută în primărie de un localnic, ar putea fi ”masochist” şi s-ar putea să se fi bătut singur. ”Cu totul şi cu totul ilegal Direcţia de Evidenţa Populaţiei Giurgiu s-a deplasat joi la Iepureşti pentru actele de identitate ale localnicilor, situaţia e cusută cu aţă albă pentru că localitatea este arondată la centrul de la Mihăileşti în ceea ce priveşte eliberarea actelor de identitate. Discutând despre posibila agresiune la primar este posibil ca şi primarul să se fi bătut singur pentru că este masochist, pentru că am văzut la televizor ce fericit era că fusese bătut”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, liderul PDL Giurgiu. El spune că şi în trecut au mai fost probleme la Iepureşti când s-au făcut buletine de identitate la peste două sute de persoane care nu aveau legătură cu localitatea, iar afirmaţia că primarul s-ar fi bătut singur a explicat-o prin faptul că şi în trecut acesta a făcut o plângere că membrii PDL i-ar fi incendiat casa şi în urma anchetei poliţiei s-a constatat că au fost oameni puşi chiar de el.

În replică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Giurgiu, Cristian Şuţă, a declarat că este exclus ca acţiunea Direcţiei de Evidenţa a Populaţiei să fie ilegală la Iepureşti atâta timp cât era inclusă într-un plan de acţiune, iar actele de identitate se fac tot la Giurgiu. Primarul localităţii Iepureşti nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere în această situaţie.

Primarul din Iepureşti, Gheorghe Păunescu, a fost transportat joia trectă cu un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu după ce a fost bătut de un localnic în incinta primăriei. La faţa locului se afla o echipă a Direcţiei de Evidenţa Populaţiei Giurgiu care, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al IPJ Giurgiu, efectua o acţiune de punere în legalitate a documentelor de identitate ale locuitorilor comunei. Conflictul a izbucnit pe tema acordării vizelor de flotant din temerea că anumite documente de identitate ar fi făcute în vederea desfăşurării alegerilor locale. În acest caz a fost deschis un dosar de agresiune asupra edilului din Iepureşti care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

AGERPRES