Cu doar o săptămână înpentru-steaua-ii-dunarea-giurgiuainte de startul returului, Dunărea Giurgiu nu îşi găseşte cadenţa. Dacă în Antalya “alb-albaştrii” au reuşit să piardă un singur meci din cele şase disputate, în ţară lucrurile merg din rău în mai rău.

După “corecţia” aplicată de Concordia Chiajna (1-5), elevii lui Emil Ursu au fost puşi pe coji de nucă şi de Steaua II (scor 1-2) şi de o echipă din cel de-al treilea eşalon, ACS Berceni (scor 1-3).

Noul tehnician al “acvilelor” nu a reuşit deocamdată să găsească “unsprezecele” câştigător, preferând să experimenteze formule de joc. Fără transferuri spectaculoase, şi cu titulatura de “Astra II” pe umeri, giurgiuvenii par deconectaţi de la importanţa părţii a doua a sezonului curent.

“STELIŞTII MICI” S-AU RĂZBUNAT

Stabilit iniţial pentru 13 februarie, amicalul cu Steaua II s-a disputat patru zile mai târziu, tot în complexul “Ghencea”.

Giurgiuvenii au deschis scorul în minutul 2, prin mijlocaşul Cristian Cojenel, băieţii lui Leo Strizu egalând câteva minute mai târziu prin Rusu, acesta transformând un penalty uşor acordat de „centralul” întâlnirii.

„Steliştii mici” au reuşit să întoarcă rezultatul în minutul 80 prin atacantul Valentin Simion, simţind, în sfârşit, gustul victoriei în partidele de verificare. Totodată, echipa secundă a Stelei a reuşit să “răzbune” înfrângerea din partida amicală disputată vara trecută, dar şi “scorul alb” din tur.

DUNĂREA GIURGIU: G. Popa – G. Gheorghe, Şanţmare, Ciocârlan (c), S. Constantin – Cojenel, G. Marcu, S. Bucă, M. Stan – Bănaru, Ş. Iordache.

ÎNFRÂNGERE RUŞINOASĂ CU BERCENIUL

La o zi distanţă după eşecul la limită cu Steaua II, giurgiuvenii s-au deplasat în comuna ilfoveană Berceni, pentru un nou test, de această dată împotriva liderului Seriei a II din cel de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării. Cu o garnitură radical schimbată faţă de meciul precedent, Dunărea nu a putut evita nici de această dată înfrângerea, cedând cu

1-3. Aflaţi în permanenţă la cârma jocului, ilfovenii de la ACS Berceni s-au distrat literalmente în destule situaţii cu mult mai titraţii adversari. După un sfert de oră gazdele conduceau cu 1-0 prin reuşita lui Fâşie, acesta fiind de altfel şi scorul pauzei.

După o oră de joc, atacantul Ionuţ Mocanu a reuşit să dubleze avantajul formaţiei din Liga a III-a, Stere Guda (jucător venit la Dunărea tot din Liga a III-a) reducând din handicap în minutul 66.

Până la final ilfovenii aveau să mai marcheze o dată, transformând formaţia lui Emil Ursu într-un “sparring-partner”.

DUNĂREA GIURGIU: Neagu – Comăneanu, Ungureanu, Damian, Mendizov – Chirciu, Hoprich, Păduraru, Trăistaru – Bănaru, Guda.

După pauză au mai fost folosiţi Dragne, Silviu Constantin, Georgian Marcu şi Fane Iordache.

0 meciuri au câştigat giurgiuvenii în partidele test disputate în ţară: 0-0 cu FC Snagov,

1-5 cu Concordia Chiajna, 1-2 cu Steaua II şi 1-3 cu ACS Berceni. Giurgiuvenii pot “îmbunătăţi” această statistică în meciul cu Dinamo II (19 februarie), ultimul amical din această iarnă pentru “alb-albaştri”.

Bogdan VLADU