Miercuri 28 ianuarie, între orele 06.00 – 12.00, peste 20 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, poliţie rutieră, Serviciul de Acţiuni Speciale şi Criminalistic, sprijiniţi de jandarmi din cadrul I.J.J. Giurgiu au desfăşurat două controale, o razie şi o percheziţie domiciliară.

Poliţiştii au efectuat percheziţia domiciliară la o persoană bănuită de comiterea a mai multor furturi, ocazie cu care au reuşit probarea activităţii infracţionale a lui P. I., de 15 ani din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, care în perioada mai 2013 – ianuarie 2015 a furat mai multe bunuri din locuinţe de vacanţă, autoturisme şi cabluri din reţeaua telefonică de pe raza comunei Ghimpaţi.

Cu ocazia activităţilor procesuale desfăşurate au fost identificate şi ridicate pentru continuarea cercetărilor mai multe bunuri (obiecte de uz gospodăresc, scule  şi conductori electrici, aparatură electronică, ustensile de pescuit, deşeuri din lemn şi resturi provenite din arderea de cablu). O persoană a fost sancţionată contravenţional cu 500 lei pentru vânzarea de produse fără documente de provenienţă, bunurile în valoare de 20 lei au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor.

La acțiuni au participat poliţiştii Poliţiei Municipiului Giurgiu ( Secţia de Poliţie Rurală nr. 4 Ghimpaţi) şi ai Posturilor de poliţie arondate,  au desfăşurat mai multe activităţi pe raza de competenţă a Secţiei de Poliţie Rurală nr. 4 Ghimpaţi în scopul asigurării unui climat de siguranţă civică şi diminuării fenomenului infracţional.