La data de 12 iulie, ora 17.30, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Poliție Rurală Ghimpați au depistat pe DJ-504, din localitatea Izvoarele, județul Giurgiu, un bărbat, de 26 de ani din localitatea Adunații Copăceni, județul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ GIURGIU.

(Inspectoratul Județean de Poliție Giurgiu)