La data de 23 iulie, poliţiştii oraşului Bolintin Vale l-au depistat în trafic pe S. MARIO, de 18 ani, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea pe Drumul Naţional 61, în localitatea Crevedia Mare, un moped neînregistrat sau înmatriculat şi fără a poseda permis de conducere. În aceeaşi zi, poliţiştii l-au depistat şi pe I.CĂTĂLIN, de 20 ani, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, în timp ce conducea pe Strada Livezi, din aceeași localitate, tot un moped neînregistrat sau înmatriculat şi  fără a poseda permis de conducere. Cei doi tineri sunt cercetați în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.