Așa cum anunțau cu o săptămână în urmă doi dintre locuitorii comunei Prundu, nemulțumiți de modul abuziv în care primarul Cătălin Corbea gestionează de mai multă vreme localitatea, purtându-se ca un baron local, au intrat astăzi dimineață în greva foamei, sperând să sensibilizeze în acest mod, instituțiile la care au depus timp de doi ani tot felul de petiții, în care probau cu documente afacerile de familie și contractele încheiate cu statul de către primarul Corbea și o parte dintre rudele sale apropiate.
Așa cum ne declarau , cei doi au ales să protesteze chiar în faţa sediului Agenţiei Naţionale de Integritate din Capitală. Marți 9 protestatarii, Ion LUPU şi Cristică PREOTEASA , au început greva foamei sperând ca cineva să se autosesizeze și să poarte o discuție cu ei pe această temă.
Ion Lupu și Cristică Preoteasa fac parte dintr-un grup mai larg de nemulțumiți ce a avut curajul de a denunţa afacerile oneroase ale primarului Cătălin Corbea, de-a lungul mandatelor sale, afaceri de familie care nu de mult i-au adus fratelui acestuia, Corbea Adrian Răducu, o condamnare pentru 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani şi muncă în folosul comunităţii timp de 60 de zile în sectorul 2 al Capitalei.
Precizăm că cei doi au obținut chiar de la Primăria Capitalei dreptul de a protesta în fața sediului ANI , instituția la care au depus o serie de solicitări de control asupra activității din Primărie a primarului comunei Prundu, Cătălin Corbea .
(Redacția Jurnal)
Un gest de mare curaj!Felicitari!
Felicitari nu va lasati nu sunteti singuri ne alaturam si noi