61285056La data de 26 februarie, în jurul orei 08.30, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Giurgiu Sud, în timp ce desfăşurau activităţi  pentru prevenirea furturilor  de componente de la vagoane şi de la materialul rulant, i-au  identificat  pe  T.  T., de 32 ani, M. T., de 26 ani şi L. C., de 36 ani,  ambii domiciliaţi în localitatea Tichileşti, judeţul Brăila. Aceștia au furat 300 kg. de fier rezultat din tăierea unui vagon aflat în triajul C.F.R. Giurgiu Sud şi pe care intenţionau să-l valorifice la un centru de colectare a deşeurilor metalice din municipiul Giurgiu.

Cantitatea de 300 kg fier a fost recuperată, valoarea acesteia comunicată de partea vătămată fiind de 2520 lei. În ceea ce îi privește pe cei doi hoți, în prezent  se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (Jurnal)