Am fi ipocriți să ne prefacem surprinși de câștigarea concursului în postul de administrator public al județului, de către domnul Răzvan Cuc. Asta după ce un comunicat al Consiliului județean Giurgiu anunța în mod straniu acest lucru cu mai bine de o lună înainte de susținerea concursului de ocupare a acestei funcții și după ce într-o discuție înregistrată la telefon Răzvan Cuc ne declara ”cu sinceritate” că nu are o astfel de intenție și că niciodată nu s-a discutat despre o astfel de variantă?!
Să fie atunci vorba doar despre premoniție? Sunt voci care spun că totul s-ar fi făcut după vechiul principiu: ” concursul are loc vineri, iar postul este ocupat …de miercuri! ”
În orice caz Răzvan Cuc, pe care noi sincer chiar îl apreciem, pare în acest moment a fi un aparat multifuncțional pus la îndemâna social democraților, politicianul deținând deja șase funcții importante, după cum urmează :
Reprezentant al CJ în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Management eficient pentru un județ curat” ; reprezentant al CJ în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Iluminat public eficient”; reprezentant al CJ în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sănătate asigurată prin apă curată”;
Preşedinte al Grupului de lucru comun al reprezentanţilor agriculturii din judetul Giurgiu şi districtul Ruse (GLAC Giurgiu-Ruse). Precizăm că obiectivele GLAC Giurgiu-Ruse sunt cooperarea şi colaborarea în domeniul agriculturii între judeţul Giurgiu şi districtul Ruse.
În plus, în urma susținerii concursului amintit mai sus , Răzvan Cuc este administrator public al judetului și în sfârșit, conform unei declarații recente a președintelui PSD, Niculae Bădălău, și director al Campaniei electorale a PSD(Jurnal) Giurgiu pentru alegerile parlamentare din această toamnă.
Din analiza celor expuse mai sus rezidă o întrebare justificată : ori partidul este într-o criză crasă de oameni competenți care să ocupe astfel de funcții și atunci în mod firesc partidul le oferă și el, celui care are aceste abilități , ori tănărul politician este exploatat la maximum ca un Mulinex administrativ. Toată această situație ne amintește de celebra anecdotă legată de marele actor Sergiu Nicolaescu, pe afișele filmelor căruia scria întotdeauna cam așa : Scenariul -Sergiu Nicolaescu, Regia- Sergiu Nicolaescu, Producție- Sergiu Nicolaescu , în rolul lui Sergiu Nicolaescu…Ernest Maftei!
(Jurnal)