vineri, aprilie 19, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateDin inițiativa Primăriei SLOBOZIA, stațiile de autobuz ale comunei sunt o adevărată...

Din inițiativa Primăriei SLOBOZIA, stațiile de autobuz ale comunei sunt o adevărată lecție de istorie pentru cei ce se adăpostesc în ele!

Așa cum notam la anterioara noastră vizită în localitatea Slobozia, comuna s-a transformat vizibil, oferind locuitorilor un standard ridicat de viață, cu totul superior față de acum ceva ani în urmă. Eforturile primarului Florin Gheonu sprijinit de un colectiv de oameni gospodari din Primărie și de un viceprimar tânăr, permanent implicat în problemele comunei, au făcut ca Slobozia să înflorească efectiv în ultimii ani.

După un dialog purtat la sediul Primăriei și un ceai cald binevenit odată cu instalarea sezonului rece, am urcat într-o mașină și am trecut în revistă o bună bucată din localitate, pentru a vizualiza prefacerile realizate aici în  ultima perioadă.

Toate străduțele și ulițele din comună s-au asfaltat – ne spunea viceprimarul Marian OLARU, surprinzând probabil mirarea de pe chipurile noastre. Drumurile laterale, mă refer la cele de interes local, care duc spre terenurile agricole ale cetățenilor din localitate , am încercat să le pietruim. Evident din resurse proprii, căci Consiliul Județean nu dă bani decât pentru drumurile care sunt clasificate ca drumuri copmunale. Așa e legea…

În marginea comunei, ca un vestigiu al istoriei încremenite printre terenurile agricole existente, își face loc silueta gigantică a unei  cazemate de pe timpul celui de-al doilea război mondial. O construcție similară ca structură cu vestita cazemată de la Costinești.

Și tot aici se pot întrezări resturi ale unui  zid de apărare din aceeași perioadă.  La mică distanță am  dat și peste o  plantație inedită de aluni, ce ar aparține Consiliului județean Giurgiu, după cum am aflat, dar asta face parte dintr-o altă poveste pe care promitem că o să v-o spunem cu o altă ocazie.

La fel de surprinzător este faptul că oamenii din conducerea Primăriei au dorit să îmbine permanent utilul cu plăcutul. Astfel, am constatat că stațiile de autobuz din Slobozia sunt o lecție deschisă de istorie atât pentru locuitorii de aici cât și pentru cei ce  se găsesc doar în trecere prin aceste locuri.

După cum ați observat probabil, cei ce se adăpostesc în ele, împotriva soarelui din timpul verii, pe ploaie sau pe ninsoare pot avea parte și de un curs de cultură generală – ne spunea viceprimarul Olaru.

Atunci am văzut că pe pereții funcționali ai stațiilor sunt aplicate imagini cu harta localității și cu un mic istoric al locului, împreună cu  o legendă despre această veche așezare din lunca Dunării.

Odată cu lărgirea șoselei principale și a trotuarelor am realizat și piste de biciclete… Din păcate – ne spunea viceprimarul comunei Marian Olaru – pe scuarele trotuarelor și pistelor de biciclete, mare parte dintre posesorii de autovehicule își parchează autoturismele, blocând accesul, spre nemulțumirea celor ce au biciclete. Și uite așa, orice am face, niciodată nu poți să mulțumești pe toată lumea…”

(Jurnal) 

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer senin
5 ° C
5 °
5 °
89 %
3.8kmh
2 %
vin
16 °
sâm
15 °
Dum
17 °
lun
18 °
mar
14 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!