La prima oră a zilei de miercuri, 13 mai, subprefectul Sergiu Noruţ Stănişteanu părea foarte afectat, declarându-ne: “Sunt îngrijorat de creşterea temperaturilor înregistrate în ultimele zile. Acestea pot afecta producţiile la hectar şi soarta agriculturii judeţului”. Fără să ştim ce ne aşteaptă în perioada următoare, ne-a spus subprefectul Sergiu Noruţ Stănişteanu, în ulti-mul Colegiu Prefectural am analizat amănunţit activitatea desfăşurată de Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu (SGA) şi de către cele două ANIF-uri, respectiv unităţile Giurgiu- Est şi Giurgiu- Vest. Am apreciat colaborarea pe care Instituţia Prefectului a avut-o cu SGA şi ANIF, precizând că “Este bine că s-au terminat lucrările la Acumularea Ogrezeni, dar că este necesar să le urgentăm pe cele de la Acumulările Mihăileşti şi Podul Popa Nae. În acest scop Prefectura împreună cu Apele Române va face demersurile necesare pentru alocarea de fonduri, deoarece banii prevăzuţi iniţial pentru investiţia de la Podul Popa Nae (5 miliarde) nu sunt suficienţi. Consider că SGA şi ceilalţi colaboratori trebuie să facă eforturi pentru atragerea de fonduri europene, dar şi guvernamentale prin Ministerul Mediului şi le-am cerut să facă acest lucru, ne-a spus Sergiu Noruţ Stănişteanu. “În altă ordine de idei, a declarat subprefectul Stănişteanu, am cerut tuturor factorilor cu atribuţiuni în domeniu să ia urgent toate măsurile care se impun ca, în cazul unei veri caniculare, ca cea din 2007, să nu ne mai confruntăm cu probleme legate de calitatea apei potabile. Atunci, în unele localităţi a crescut alarmant concentraţia de nitraţi şi nitriţi în fântâni!”. M-am arătat nemulţumit şi sunt şi în continuare, ne-a mai declarat subprefectul Noruţ Stănişteanu, de suprafaţa de teren agricol irigată la nivelul judeţului, prin intermediul celor două ANIF-uri. De doi ani ne confruntăm cu problema înfiinţării Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI). Tare mă tem că la această dată este destul de târziu pentru semnarea contractelor dintre ANIF şi OUAI-uri, se anunţă, o vară călduroasă şi nu ştim cât de mult ne va afecta seceta. “Este necesar să organizaţi o întâlnire urgentă cu toţi producătorii agricoli. Dacă nu puteţi dumneavoastră să-i strângeţi pe toţi, atunci să îi aducem la Prefectură cel puţin pe marii fermieri. Să vedem urgent ce suprafaţă se poate iriga. Sunt indignat că nu se doreşte creşterea suprafeţelor irigate. De ce la Greaca, unde este Grivco, se poate? Şi în rest, nu! Nu este normal ca în tot judeţul să se irige doar 6000 de ha. dintr-un total de 130.000, adică 5%”, le-am spus celor prezenţi la lucrările Colegiului prefectu-ral, ne-a precizat Noruţ Stănişteanu. “Deşi, reprezentanţii ANIF-urilor au încercat să găsească motivaţii, nu a fost de acord cu ele preciz-ând că “Se impune realizarea unei întâlniri de lucru la Instituţia Prefectului între SGA, ANIF, OUAI şi marii fermieri giurgiuveni. Trebuie găsite metode pentru creşterea numărului de OUAI-uri şi implicit a suprafeţei de teren agricol irigată. Deocamdată, la nivelul judeţului culturile de păioase nu simnt lipsa apei, dar cele de primăvără sigur o vor simţi. Nu ştim cu ce temperaturi ridicate ne vom confrunta!”, a conchis subprefectul Noruţ Stănişteanu, care deja a convocat perso-nal pentru vineri, 15 mai, la sediul Prefecturii această întâlnire de lucru.

Heliade CĂLIN