El este calea prin care ”sărăcia de bună voie” îşi schimbă înţelesul

Nu ar fi prima dată când reprezentanţii bisericii răstălmăcesc cuvintele lui Dumnezeu pentru a se putea folosi de neştiinţa oamenilor şi a-i controla după bunul lor plac. Un păcat mic atunci când rezultatele au condus la o ”oarece sănătate socială”, dar unul imens atunci când s-a ajuns la crime în numele Domnului, cum lesne se întâmpla în vechime, dar şi în prezent prin însăşi seculara BOR, ce pretinde că poate opri lucrarea harului lui Dumnezeu, printr-o decizie administrativă. Să ajungi însă să şi aplici cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în sens contrar semnificaţiilor lor reale, nu poate fi decât acţiunea unui antihrist. Spunem asta pentru că deja ne este din ce în ce mai greu a  califica în alt mod acţiunile Episcopului de Giurgiu, PS Ambrozie.

”El este calea…” căci fără binecuvântarea lui nimic nu mişcă în municipiu sau judeţ, nimic nu este canonic, nimic nu este omenesc sau de bun simţ pentru a primi  acordul Prea Sfinţiei sale. El este calea căci prin el poţi cumpăra o parohie, prin el poţi să „refoloseşti” fondurile primite de la stat pentru lucrări de restaurare. El este calea pentru că totul stă la cheremul său, inclusiv faptul de a-i deposeda pe bunii creştini de o biserică de mir, pentru a o transforma în schit de maici, (deşi Ambrozie abia are vreo  patru sau cinci maici în eparhie!) Prea puţin contează şi faptul că nu are niciun drept legal sau moral asupra bisericii din Crucea de Piatră. El este calea şi asta este de ajuns pentru a-i justifica abuzul. El este calea prin care un preot cu har, Constantin Valeriu, a ajuns să nu mai slujească, de mai bine de doi ani, fiind târât în procese de cel ce ar fi trebuit să îi fie de fapt sprijin pe calea credinţei. El este calea prin care o măicuţă a eparhiei are dreptul de a  fi şi doctor cu cabinet independent în Giurgiu. Şi tot El este calea prin care foşti „miliţieni”, reciclaţi în directori  sunt purtaţi de fală în public, la slujba de Bobotează. Şi tot El, PS Ambrozie,  este calea prin care sărăcia de bună voie, jurată de fiecare monah,  îşi schimbă astăzi înţelesul.

Adevărul lui Ambrozie…

Ambrozie este calea spre inflexibilitate şi nepăsare faţă nevoile „turmei” pe care o păstoreşte, pe care el o consideră ad-literam din punct de vedere intelectual şi pe care ar dori doar să o mulgă şi să o tundă după bunul său plac. Ambrozie, şi numai El, este calea, este adevărul… Pentru că aşa cum bine a concluzionat savantul Albert Einstein, vorbind  despre legile cerului (universului), creat de Dumnezeu, totul este relativ, nu-i aşa? Şi în această lume relativă, raportată la dorinţele lui Ambrozie, adevărul este doar acela conform căruia la anul 1775 pe terenul (care tot din dorinţa lui Ambrozie!), nu ar fi aparţinut niciodată Bisericii Crucea de Piatră, a existat o mânăstire. Adevărul lui Ambrozie poate „reactiva” după bunul lui plac un astfel de schit fantomă, în locul ales de el,  uzând de bunurile bisericii satului Crucea de Piatră, numai după cum îl taie capul. Doamne ajută! Adevărul lui Ambrozie este cel declarat prin gura martorilor mincinoşi, cumpăraţi  (câtă ipocrizie!), cu banii unei văduve ce i-a dăruit din  credinţă în adevăr şi cu speranţa unui ajutor de la Dumnezeu. Adevărul lui Ambrozie, şi din păcate şi al BOR, la nivelul cel mai înalt este cel al unui Dumnezeu ce nu poate fi accesat decât prin intermediari, „adevăr” propovăduit în toate felurile pentru a adânci această dependenţă a populaţiei ,  faţă de Biserică!

Şi nu  în ultimul rând Ambrozie îşi doreşte,  foarte mult ca  pe lângă cale şi adevăr să mai fie şi  viaţă… Pentru că, nu-i aşa?,  el se crede legătura creştină, spirituală dintre om şi Dumnezeu, interfaţa dintre noi şi Domnul, de  la naştere (botez) şi până la moarte (înmormântare). Preotul ce nu ştie a-şi plăti sfinţenia sau nu se află în graţiile acestui fiu al luminii,  acela nu va avea nicicum parte de ea. Prea-sfinţenia se află doar la Ambrozie. Este proprietatea sa exclusivă. Căci aşa cum am văzut El este calea şi doar el  decide soarta preoţilor / călugărilor şi creştinilor ortodocşi, deopotrivă.  El, Ambrozie decide când un preot să nu mai slujească şi să fie dat afară din casă cu tot cu familie, şi numai el  poate arunca în stradă un confrate călugăr , putând şterge de vrea, de pe hartă  biserica unui sat. El este cel care decide cine să fie botezat sau înmormântat şi mai ales unde…

…nu-i totuna cu adevărul oamenilor de rând!

Adevărul nostru diferă de cel al lui Ambrozie pentru că este adevărul oamenilor simplii, al oamenilor care cred cu sufletul, care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu care este Tatăl nostru, adevărul celor ce folosesc tot felul de născociri meschine pentru a atrage foloase personale. Adevărul nostru este cel conform căruia  între Bunul Dumnezeu şi OM nu există nici un intermediar, ci doar propria noastră credinţă, marea noastră credinţă în care Dumnezeu este infinit. Pentru noi un preot adevărat, un Episcop iubit! este acela care îl face cunoscut pe Iisus Hristos, şi implicit pe Dumnezeu, oamenilor care nu au reuşit până atunci să Îl cunoască. Este acel ierarh care cu iubire şi dragoste de semeni le arată cum se pot apropia şi pot continua legătura lor tainică, directă, cu Dumnezeu !

(Va urma )

RFG

1 COMENTARIU

  1. În ce priveşte PS Ambrozie, candidatul perdant, acesta credea că Sinodul poate fi influenţat, aşa cum o făcuse cu unii din membrii Adunării Eparhiale. Sigur de strategia sa, spun sursele noastre, Ambrozie îşi şi comandase mai multe rânduri de veşminte la un cunoscut atelier de veşminte preoţeşti, insistând ca acestea să fie gata înainte de 10 martie. Numai că, Cel de Sus a hotărât altceva. De sfântul Ciprian, aşa cum am scris în jurnalul nostru acum câteva săptămâni, în catedrala de la Buzău va fi înscăunat IPS Ciprian Spiridon, iar PS Ambrozie va purta noile veşminte tot la Giurgiu.
    ziarul de vrancea-28.02.2013