ip-rustem-vrea-sa-fie-judecat-in-libertateMarți 22 martie , agitație mare în Penitenciarul de Maximă Siguranță Giurgiu.  Conform declarației directorului Închisorii, Florin Muscalu,  deținutul Simion I.P. Rustem, ce se crede încă de la sosirea lui aici, din Penitenciarul Colibași, un VIP, pe fondul acestei suprasuficiențe a creat un incident nedorit.

Deținutul Simion  crede că dacă s-a tot plimbat , cât a fost liber prin lumea mondenă ( n.red.- fostul iubit  al Manuelei Secuianu, una din  Miss-urile  României), crede că în Penitenciar trebuie tratat tot ca un VIP – ne declara directorul Florin Muscalu.  Are pretenția ca și cadrele și comandantul de secție și supraveghetorii să-i cadă la picioare, așa cum a fost el învățat…Din nefericire pentru el noi suntem aici cei care reprezentăm  autoritatea și nicidecum cei ce sunt aduși în acest loc, să-și ispășească niște greșeli.

Florin Muscalu ne-a povestit faptul că în momentul declanșării  incidentului,  Simion a intrat într-o încăpere însă fără să ceară permisiunea agenților de pază,  alături de alți deținuți. Deși i s-a cerut să aștepte , deținutul  a ridicat tonul spunând că el ”este cineva” și că are prioritate. Aducându-i-se la cunoștință că nu se bucură de niciun privilegiu  și că va fi tratat ca și ceilalți, Simion Rustem  a început să joace o scenă de teatru ieftin , tăvălindu-se pe jos. Conform regulamentului atunci când deținuții se comportă inadecvat , devin agresivi verbal sau fizic , grupa de intervenție este obligată să intervină și să-l potolească – ne mai preciza directorul Penitenciarului.   

Întrebat dacă s-a folosit forța, așa cum a insinuat deținutul în dialogul avut de acesta cu câțiva reporteri cu care  a luat legătura, directorul Muscalu ne-a spus:  Simion Rustem a fost imobilizat  fără a fi tratat cu brutalitate. Prezentat la cabinetul medical s-a constatat că deținutul nu prezenta nicio urmă de violență . Întrebat dacă dorește să fie examinat din punct de vedere medico-legal, pentru a-i reclama pe așa zișii agresori, deținutul a spus că se mai gândește și că le va comunica acest lucru în cursul zilei de miercuri 23 martie.

Între timp directorul Penitenciarului Giurgiu, Florin Muscalu, a declanșat o anchetă internă de verificare a incidentului, precizând că toată acțiunea de mai sus a fost filmată de camerele video exstente în cadrul Închisorii, urmând ca în funcție de toate aceste probe  să fie trasă o concluzie în cursul zilei de miercuri.

(Jurnal)

********       *********      *********

Cine este Simion  Rustem ?

Deținutul încarcerat la Giurgiu în urmă cu mai bine de un an este cel care a dat spargerea în 2011  pe  autostrada A 1, jefuind bijuterii din aur în valoare de 650.000 de euro!

Rustem a povestit la acel moment cum s-a „copt” filmul jafului care l-a bagat la închisoare , declarând că ar fi fost obligat să participe pentru a-și achita o datorie de 50.000 de euro! Stoica Marian, zis Dacian, a dat pontul jafului și a luat „grosul”…

“Creierul acestui plan a fost Stoica Marian, zis Dacian, el a dat pontul si a luat patru parti. Cel care a cumparat aurul este Marin Bogdan, zis Nasu, membru al clanului Duduianu, si bijutier de meserie. El a cumparat cele 23 de kilograme de aur. A platit cu bani cash 350.000 de euro pe bijuterii. In acest jaf s-au implicat noua persoane, pe autostrada au mai fost cinci pe langa mine. Al saselea este organizatorul si cel care a cumparat aurul. Al saptelea este Dacian, si mai este o persoana care care a platit acest pont.

Eu aveam o datorie de 50.000 la Bogdan, pe care ii luasem cu camata. Am fost obligat sa particip la acest jaf ca sa scap de datorie si nici asa nu a fost suficient. Dupa ce am dat lovitura mi-au luat si masina. Eu nu am luat niciun ban din toata treaba asta, ba am ramas si dator cu 12.000 de euro”, a povestit Rustem pentru cancan.ro.

Rustem susține că Marin Bogdan, membru al clanului Duduianu, a cumparat bijuteriile furate de pe Autostradă.

Ce a urmat după furtul bijuteriilor esteincredibil , după cum considerau reporterii de la cancan.ro.  Rustem spune ca acestea au fost ascunse într-o pădure și, la doar cateva ore, Marin Bogdan, care se afla acum în libertate, a topit aurul cu ajutorul sotiei si l-au facut lingouri. 

Rustem Simion a înregistrat la DNA flagrantul asupra comisarului Pitulescu, despre care spune ca i-a lasat liberi pe ceilalti autori contra unor sume de bani, iar astazi urmeaza fie adus si audiat la Penintenciarul Rahova in acest dosar. Acesta mai sustine ca a depus probe video la dosar din timpul “negocierilor” care au existat pana acum pentru a fi pus in libertate. 

Mai mult, Rustem se declară victima unei răzbunari pentru că nu a vrut să-si cumpere libertatea cu banii ceruți.
Oficial, Rustem este acuzat ca ar fi jefuit o masina ce transporta bijuterii din aur de peste o jumatate de milion de euro, impreuna cu alti doi complici, care au fost pusi in libertate. Anchetatorii au relatat atunci faptul ca cei trei erau deghizati in politisti si conduceau o masina cu girofar, pentru mai multa credibilitate. Au actionat la pont si stiau ca masina transporta bijuterii pentru o firma din Bucuresti a unui cetatean turc.
Hoții au tabarat pe cei doi barbati din masina blocata, i-au amenintat cu pistoalele si i-au batut crunt. Apoi au dispărut cu 22 de kilograme de aur luate din portbagajul autoturismului. Bijuteriile, care nu erau asigurate, valorau peste peste 650.000 de euro.
( sursa: cancan.ro – aug. 2013)