tanara_violata3 Așa cum scriam și în ediția on line, în data de  23 iulie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul unui  dosar, din 2013, de la Parchetul Giurgiu, în care iniţial a fost începută cercetarea pentru violarea unei fete de 14 ani de către şase tineri, apoi fapta a fost schimbată în întreţinere de acte sexuale cu un minor.

 

În comunicat se arată: Plângerea minorei în vârstă de 14 ani,  la data producerii faptelor, respectiv în anul 2013, a fost înregistrată la poliție în data de 5 ianuarie 2013, iar faptele se petrecuseră la data de 3 ianuarie 2013. În data de 6 ianuarie 2013 a fost emisă ordonanță de reținere pentru cei șapte tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani pentru infracțiunea de întreținere de act sexual cu o persoană minoră, după care Tribunalul Giurgiu a dispus în acest caz obligativitatea pentru cei cercetați de a nu părăsi localitatea de domiciliu pentru 30 de zile. Pe data de 19 ianuarie 2013 a fost finalizat și înaintat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu referatul de urmărire penală pentru act sexual cu o persoană minoră pentru cei șapte tineri –  a precizat pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache. El mai arăta că, potrivit informațiilor din dosar, minora a fost chemată la locuința prietenului ei, pe atunci în vârstă de 17 ani, unde a întreținut relații sexuale cu șase tineri cu vârste cuprinse între 17 și 20 de ani, cercetarea în acest caz fiind de întreținere de raporturi sexuale cu o persoană minoră.

 Timp de doi ani dosarul  a zăcut  în sertare

 Dosarul ,  deschis în ianuarie 2013, se referă la  şase tineri – cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani – acuzaţi că au agresat şi violat o fată de 14 ani. Acest lucru se întâmpla , conform anchetei,  la locuinţa prietenului fetei, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu. De peste doi ani şi şase luni, dosarul se află ” în cercetare”, nefiind trimis însă în  instanţă. Cauza a fost readusă recent  în atenţia opiniei publice în contextul cercetărilor  din celebrul dosar de acum , privind  violarea tinerei de 18 ani, de către cei şapte tineri din localitatea vasluiană, Văleni.

Și de data aceasta violatorii au fost cercetați în libertate

 Investigația de la Giurgiu a reînceput  după ce mass-media a relatat cazul unei adolescente de 14 ani, obligată să întrețină relații sexuale cu șapte bărbați. Inspecția Judiciară a anunțat că va face verificări, la solicitarea președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Marius Tudose, care s-a autosesizat ca urmare a informațiilor lansate în spațiul public.

Cazul din Giurgiu pentru care CSM a sesizat Inspecția Judiciară s-a petrecut, așa cum notam la începutul acestui material  la începutul anului 2013,  iar acuzațiile sunt de întreținere de raporturi sexuale cu o persoană minoră. Și în cazul de la Giurgiu violatorii din Roata au fost ca și cei din Vaslui cercetați în stare de libertate considerându-se că nu sunt un pericol public (Oare?), deși violul este mai peste tot în lume aproape echivalentul crimei. ( Redacția)

(Articolul complet îl puteți citi în editia print a publicației noastre Jurnal giurgiuvean…)

 

(Jurnal)