sâmbătă 26 noiembrie

Începând cu data de 4 decembrie Autoritatea Rutieră Română (ARR) desfiinţează  din activităţile sale principale şi anume cea de control în trafic a operatorilor de transport la sediul acestora precum şi de pregătire a şcolilor de conducători auto. La aceeaşi dată se înfiinţează Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier (ISCTR) ce va prelua atribuţiile amintite mai sus ale ARR la care se vor adăuga cele privind controlul tehnic în trafic (ce aparţine acum RAR), controlul masei şi al gabaritului maxim autorizat al vehiculelor, cât şi taxele de utilizare a drumurilor, activitate pe care o desfăşura până acum Compania Naţională de Administrare a Drumurilor Naţionale din România (CNADNR). La Giurgiu ARR a funcţionat până la această dată  cu o Agenţie. Din septembrie 20101 ca şef de agenţie a fost numită – prin detaşare pe timp de un an – Hriţcu Daniela care până la data numirii îndeplinise funcţia de ”cantaragiu” la AND Giurgiu. Meritul doamnei pentru noua funcţie a fost acela că între timp a devenit vicepreședinte al organizaţiei judeţene PDL (prietenii ştiu de ce!) . În intervalul februarie septembrie 2011, Daniela Hriţcu a fost de două ori destituită din funcţia pe care o avea şi de 3 ori! numită la loc, pe acelaşi post. Cauzele acestor destituiri şi renumiri le vom trata într/un număr viitor. Prezenţa d-nei Hriţcu, la această dată, în fruntea Agenţiei se datorează probabil  aceluiaşi grijuliu partid. Pentru a-şi putea desfăşura activitatea, noua instituţie creată ( ISCTR) a scos la concurs pe site-ul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), printre altele, şi o serie de posturi de inspectori de trafic. La examen s-au prezentat, evident, şi salariaţii Agenţiei Giurgiu care au susţinut joi 25 noiembrie proba scrisă la sediul Ministerului din Capitală. Şi surprize, surprize! Daniela Hriţcu a fost notată doar cu 3,50! Adică 35 din cele 100 de puncte cu care era notată lucrarea. De subliniat că nota minimă de promovare a fost nota 5! După informaţiile noastre în afara d-nei Hriţcu ceilalţi salariaţi ai Agenţiei Giurgiu au trecut examenul, urmând ca miercuri 30 noiembrie să se susţină proba orală, de interviu. Întrebarea multora este dacă nu cumva partidul va interveni şi de această dată şi ne vom pomeni cu Daniela Hriţcu la proba orală. O probă la care, cârcotaşii spun că d-na Hriţcu se pricepe mai bine ca oricine!! Promitem să vă ţinem la curent (dacă nu o să ni-l taie careva!) Şi să revenim cu amănunte picante despre ”nemaipovestitele” aventuri din activitatea ARR Giurgiu, din ultimii 3 ani!

JGR

6 COMENTARII

  1. Sa traiasca seful ei coman la care i.a supt p**a pana i.a venit rau.acum a scapat mascariciul asta de ea pt ca i.a expirat detasarea de la restaurantul miorita din gr la ministerul transporturilor.se poate verifica acest lucru.mai are si dosare penale cautati pe internet justitie.ccica are si facultate ha ha.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.