Prezent la conferinţa de presă a organizaţiei judeţene a PD-L, primarul comunei Ghimpaţi, Costel Cărăpănceanu, preciza, referindu-se la recenta desfiinţare a Centrului de Sănătate din comuna pe care o conduce: „Desfiinţarea nu a dus la demonstraţii de stradă, nu am avut niciun fel de eveniment neplăcut legat de această decizie a Ministerului Sănătăţii. Suntem în discuţii acum cu reprezentanţii Ministerului pentru a primi autorizaţie ca fostul centru să redevină spital, dar avem nevoie de o serie de modernizări şi implicit de bani! Aceste sume nu ni le putem permite din bugetul local, şi aşa insuficient, aşa că sperăm să obţinem fonduri din programe guvernamentale sau chiar din fonduri europene”, spunea Costel Cărăpănceanu.

La Centrul de Sănătate de la Ghimpaţi funcţionau un număr de 55 de paturi, deservite de 65 de angajaţi (medici, asistente, personal auxiliar). La data desfiinţării, 15 dintre angajaţi au optat pentru redistribuire la Giurgiu, alţi 16 au preferat şomajul, iar alţi şase angajaţi au fost opriţi pentru a asigura paza spitalului.

Înfiinţat în 1957, la acea dată Centrul de Sănătate avea 120 de paturi, iar de la ultima restructurare a rămas la 55 de paturi.

Oana CĂLIN