declaratie-politica-Liliana-ciobanu-2Deputatul PSRO de Giurgiu, Liliana Ciobanu, este nemulţumită profund de răspunsul primit din partea ministrului Fondurilor Europene, Aura Carmen Răducu, referitor la interpelarea trimisă pe tema lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare în oraşul Bolintin Vale.

       Parlamentarul giurgiuvean, Liliana Ciobanu  a revenit cu o nouă interpelare pe aceeaşi temă, după ce ministrul Fondurilor Europene a formulat un răspuns neconform cu realitatea.

        „Revin la întrebarea pe care v-am adresat-o în data de 10 februarie a.c., la care dvs. aţi răspuns în data de 1 martie. În consecinţă, nu mai reiau firul situaţiei relatate pe larg în intervenţia anterioară, făcută la rugămintea disperata a mai multor locuitori ai oraşului Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. Aceştia se zbat şi trăiesc la propriu în noroi de câţiva ani, din cauza unor lucrări începute, dar neterminate, la reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare al localităţii. Lucrările au fost câştigate iniţial de o firma apropiată fostului premier, mai exact firma cumnatului său, care ulterior a intrat în insolvenţă, lăsând lucrările nefinalizate… Din păcate, răspunsul la întrebare a fost însă, cu tot respectul pentru dumneavoastră, halucinant! Practic, le-aţi comunicat oamenilor din Bolintin Vale, care trăiesc mai rău ca animalele, că «lucrările sunt realizare în proporţie de 99%»!!!????”, a subliniat Liliana Ciobanu, în ultimul document oficial trimis conducerii MFE.

Deputatul PSRO a rugat-o pe doamna ministru să se deplaseze de urgenţă la Bolintin Vale, preţ de vreo oră, sunt doar 60 de kilometri, „pentru a vedea cu ochii dumneavoastră cum arată o lucrare făcută din fonduri europene, care este şi gata 99%, aşa cum spuneţi într-un document oficial!”

Fără alte aprecieri, Liliana Ciobanu l-a întrebat din nou pe ministrul Fondurilor Europene dacă are în intenţie să vadă la faţa locului stadiul acestei investiţii finalizate în proporţie de 99%, şi, de asemenea, ce lipseşte acesteia pentru a fi terminată în procent de 100%, în afară de panglica inaugurală.

 

(Biroul de Presă al deputatului PSRO Giurgiu –  Liliana CIOBANU – 21 martie 2016)