Liliana-CiobanuDeputatul PSRO Giurgiu, Liliana Ciobanu, a primit în sfârşit un răspuns firesc din partea ministrului Fondurilor Europene, după numeroasele intervenţii legate de lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare în oraşul Bolintin Vale.

       Liliana Ciobanu a formulat mai multe interpelări către ministrul Fondurilor Europene, Carmen Aura Răducu, care între timp a demisionat din funcţie, pe tema disperării cetăţenilor oraşului Bolintin Vale, judeţul Giurgiu. „Oamenii se zbat şi trăiesc la propriu în noroi de câţiva ani, din cauza unor lucrări începute, dar neterminate, la reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare al localităţii. Lucrările au fost câştigate iniţial de o firma apropiată fostului premier, mai exact firma cumnatului său, care ulterior a intrat în insolvenţă, lăsând lucrările nefinalizate…Răspunsul la întrebare a fost însă, cu tot respectul pentru dumneavoastră, halucinant! Practic, le-aţi comunicat oamenilor din Bolintin Vale, care trăiesc mai rău ca animalele, că „lucrările sunt realizare în proporţie de 99%”!!!???? Cu toată sinceritatea, vă rog respectuos să mergeţi până la Bolintin Vale, preţ de vreo oră, sunt doar 60 de kilometri, pentru a vedea cu ochii dumneavoastră cum arată o lucrare făcută din fonduri europene, care este şi gata 99%, aşa cum spuneţi într-un document oficial! Fără alte aprecieri, vă întreb, stimată doamnă ministru, dacă aveţi în intenţie să vedeţi la faţa locului stadiul acestei investiţii finalizate în proporţie de 99%, şi, de asemenea, ce lipseşte pentru a fi 100%, în afară de panglica inaugurală?”, a subliniat parlamentarul giurgiuvean, în ultimul document pe acest subiect înaintat conducerii

       Răspunsul fostului ministru a fost extrem de concludent: „Am primit adresa dumneavoastră având ca obiect „Stadiu! de 99% al lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare în oraşul Bolintin Vale, judeţul Giurgiu” şi ne cerem scuze dacă răspunsul precedent a fost nesatisfăcător. Pentru constatarea celor semnalate cu privire la lucrările executate în cadrul contractului de lucrări „Reabilitarea şi extinderea reţelelor de distribuţie şi a sistemului de canalizare în aglomerarea Bolintin Vale” din cadrul proiectului “Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Giurgiu”, am dispus verificarea situaţiei la faţa locului. Pe data de 28.03.2016 a fost făcuta o vizită din partea Organismului Intermediar Regional (OIR) Piteşti care a confirmat că lucrările pe străzile Agricultori, Palanca, Republicii şi Belşugului nu sunt finalizate, dar că pentru aceste lucrări, ce fac parte din contractul menţionat mai sus, nu au fost rambursate plaţi din fonduri europene, stadiul de 99 % al plaţilor rambursate referindu-se la celelalte străzi, care au fost finalizate înainte de 31.12.2015. Deoarece răspunsul primit nu făcea referire decât la plaţi şi nu la termenele de finalizare care sunt importante pentru cetăţenii afectaţi, Secretarul de Stat Emanoil Dascalu, responsabil în cadrul Ministerului Fondurilor Europene pentru Programul Operaţional Infrastructura Mare POIM a dispus în data de 12.04.2016 o noua vizită la faţa locului, la care a participat consilierul său, dl. Robert Măluşanu, şi la care s-a solicitat pe lângă prezenţa OIR Piteşti şi participarea responsabililor din partea operatorului regional de apa-canal SC Apa Service SA, a dirigintelui de şantier şi a antreprenorului SC Straco Grup SRL. La data vizitei se efectuau lucrări de construcţie pe ultimele patru străzi din contract, stadiul individual fiind următorul:

Strada Agricultori: Se execută lucrări pe tronsonul 8 la reţeaua de apă pe o lungime de 144 m si la reţeaua de canalizare pe o lungime de 148 m. Ulterior finalizării acestor lucrări se va efectua aducerea la starea iniţială a părţii rutiere afectate de aceste lucrări edilitare cu termen de finalizare preconizat pentru data de 10.05.2016,

Strada Palanca: Se execută lucrări pe tronsonul 3 la reţeaua de apă pe o lungime de 600 m şi la reţeaua de canalizare în lungime de 350 m. Ulterior finalizării acestor lucrări se va efectua aducerea la starea iniţială a părţii rutiere afectate de aceste lucrări edilitare cu termen de finalizare preconizat pentru data de 20.06.2016.

Strada Republicii: Se execută lucrări tronsoanele 3, 4 şi 5 la reţeaua de apă pe o lungime de 782 m şi la reţeaua de canalizare pe o lungime de 792 m. Ulterior finalizării acestor lucrări se va efectua aducerea la starea iniţială a părţii rutiere afectate de aceste lucrări edilitare cu termen de finalizare preconizat pentru data de 01.06.2016.

Strada Belşugului: Se execută lucrări pe toată strada la reţeaua de apă pe o lungime de 715 m şi la reţeaua de canalizare tot de 715 m. Ulterior finalizării acestor lucrări se va efectua aducerea la starea iniţială a părţii rutiere afectate de aceste lucrări edilitare cu termen de finalizare preconizat pentru data de 20.05.2016.

De asemenea, se mai execută lucrări la cele 5 (cinci) staţii de pompare a apei, respectiv la sistemul de automatizare cu termen de finalizare preconizat pentru data de 20.06.2016. Atât din observaţiile făcute pe teren, cât şi din discuţiile purtate la faţa locului, se confirmă o incapacitate managerială şi financiară a antreprenorului de a gestiona acest contract, personalul şi utilajele alocate fiind insuficiente pentru a susţine într-un ritm corespunzător lucrările. Exista întârzieri contractuale de termen semnificative ce nu pot fi recuperate. Antreprenorul se află în insolvenţă, iar beneficiarul nu are capacitate financiară de a lua măsuri alternative, cum ar fi o reziliere parţială şi o finalizare cu resurse proprii sau cu terţi.

În vederea eliminării disconfortului creat locuitorilor şi urgentării finalizării lucrărilor pe cele patru străzi menţionate mai sus, reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene au făcut următoarele recomandări care au fost asumate de către antreprenor:

– Informarea, semnalizarea corespunzătoare a lucrărilor în execuţie şi asigurarea siguranţei traficului în timpul execuţiei lucrărilor cu termen de implementare: permanent;

– Nivelarea corespunzătoare a lucrărilor de refacere, umplerea gropilor şi tasarea umpluturii cu termen de implementare.

– Suplimentarea urgentă a forţei de muncă necesară finalizării lucrărilor la cele patru străzi în termenele menţionate mai sus.

Ne cerem scuze pentru faptul că răspunsul nostru a necesitat un timp mai lung de prelucrare decât cel prevăzut de procedură, însă am preferat să facem o investigaţie detaliată şi să obţinem de la cei implicaţi termene asumate prin semnături ce se regăsesc pe procesul verbal pe care vi-l ataşăm în anexă. Regretam faptul ca s-a ajuns în situaţia deplorabila prezentată de dumneavoastră, cu atât mai mult cu cât lucrările întârziate, care s-au executat după 31.12.2015 nu mai pot face obiectul rambursării. Sperăm din tot sufletul că beneficiarul va depune toate eforturile pentru a finaliza lucrările cel târziu în termenele convenite in procesul verbal”.

       „După cum se observă din răspunsul adresat de conducerea Ministerului Fondurilor Europene, oamenii din Bolintin Vale au avut dreptate când s-au plâns de dezastrul rămas în urma nefinalizării lucrărilor. Implicit eu am avut dreptate, iar ministrul a recunoscut acest lucru. Mă bucur că localnicii din Bolintin Vale au acum o imagine completă referitoare la această investiţie, care le-a tulburat liniştea şi i-au dus aproape la disperare. Acest răspuns mai arată giurgiuvenilor că perseverenţa este bună, iar oamenii îşi pot rezolva o parte din probleme atunci când cineva se zbate pentru ei! Răspunsul integral îl găsiţi pe website-ul Camerei Deputaţilor, http://www.cdep.ro/pls/parlam/interpelari.detalii?idi=45303&idl=1”, a conchis deputatul Liliana Ciobanu.

 (Biroul de Presă al deputatului PSRO Giurgiu Liliana Ciobanu – 10 mai 2016)