MARIN-ANTON-FANE-7 Cu câteva zile în urmă în spațiul public giurgiuvean circula ipoteza demisiei deputaților Marin Anton și Lucian Iliescu din cadrul UNPR. Doritori să aflăm ce este adevărat din acest zvon, l-am sunat, ca în multe alte situații , pe deputatul Marin Anton care ne-a răspuns cu aceeași amabilitate, după ce cu o seară înainte fusese invitatul uneia din Televiunile centrale… 

  Nu știu cine a lansat acest zvon – preciza Marin Anton.  Nu a fost vorba de așa ceva, de demisie. Ce pot să vă spun este că încercăm un proiect comun ALDE-UNPR și, care va sta mai bine în sondaje, va face lista… Într-adevăr la acest moment ALDE Giurgiu stă mai bine și probabil că lista va veni de la ALDE. Acest lucru nu trebuie să constituie pentru nimeni  o surpriză căci eu cu Toma Petcu ( n.n- copreședintele ALDE Giurgiu) am vorbit mai demult despre un protocol de colaborare care iată, suntem acum pe punctul de a-l pune în practică. Nicidecum nu mă dezic de acest proiect… Deci despre demisie nici nu poate fi vorba. Și nici Lucian Iliescu nu cred că are de gând  să recurgă la un astfel de gest…

Întrebat dacă este adevărat ceea ce spunea zilele trecute un jurnalist  local că a tot fost văzut de braț cu Niculae Bădălău prin nordul județului, Marin Anton ne-a spus: Eu n-am fost niciun minut cu acest om. Nici nu s-a pus problema de a avea vreo discuție cu Bădălău. Pentru mine Bădălău este un capitol închis. El vrea ca în alegeri să ia 50%,  lucru extrem de greu de realizat, acela de a alcătui noua configurație a Consiliului județean, singur! Eu totuși sper să iau ca președinte de Consiliu Județean… Cum se pune problema astăzi probabil candidatura mea va fi din partea ALDE Giurgiu. Anterior , însă, va exista – așa cum vă spuneam – un protocol.

Despre știrea apărută pe un site local conform căreia la UNPR Giurgiu ar apărea pe post de candidat la Primăria Giurgiu însuși fostul parlamentar Cezar Măgureanu, deputatul Marin Anton a fost foarte ferm în răspunsul dat: Greșeală! Cine să creadă așa ceva? Eu nu știu și nu am discutat cu nimeni o asemenea variantă. Nu am putea face o asemenea greșeală. La anii săi , omul ăsta este deja dus pentru politică.

Interesându-ne dacă UNPR Giurgiu a mai coptat alți membri cu notorietate,  în intervalul scurs  de la ultima noastră convorbire, Marin Anton ne-a spus: Deocamdată interesul nostru este canalizat pe acest proiect , respectiv acest protocol pe care urmează să-l semnăm împreună cu cei de la ALDE, în care vom avea o echipă comună unde din câte știu eu sunt așteptați Vasile Mustățea, Alexandru Vladu și alții. Interesul nostru este acum acela de a consolida echipa și în urma unui sondaj vom afla ulterior care este varianta cea mai bună. Așa cum vă spuneam, varianta cea mai bună  în prezent este ALDE.

Vorbind despre opțiunea primarilor din județ, Marin Anton preciza: Primarilor le este teamă de deconcentrate, le este frică de Bădălău… este o adevărată teroare! Cum? Teama asta este demonstrată prin acceptarea fără șovăială a candidaturii pentru posturile de primari  din partea PSD! Primarii sunt interesați în primul rând de ce li se întâmplă lor și mai puțin de soarta partidelor intrate în competiție. Ei au tendința de a se duce acolo unde le este mai ușor să iasă primari. Și cum județul este acum condus de PSD, cu deconcentrate, cu Prefect, cu toate acestea, ei au tendința de a merge către PSD. Gândesc cam așa:” –  Să văd mai întâi mandatul în buzunar și pe urmă discutăm. Dumneata fi consilier județean…”, pentru că președintele Consilului județean se alege acum în două etape. ”După ce ai devenit consilier județean abia atunci intervine negocierea dintre consilieri…”  Alesul fiind desemnat  prin votul consilierilor. Ei gândesc, după cum observați,  destul de pragmatic… ”- Întâi de toate să fii dumneata consilier județean și pe urmă mai vedem! ”  Căci în etapa a doua vine negocierea, și  atâta timp cât conducerea Executivului este în mâna lui Bădălău, primarii au la rândul lor o anumită poziție… dar este posibil orice, într-un final. Să ai mai mulți sau mai puțini primari ,  în funcție de cum se vor așeza lucrurile, e prematur să faci calcule acum… Cred că e prea devreme să vorbești despre cum vor fi primarii și cum stăpânește cineva acești primari și câți…Nici măcar Bădălău, care face doar presiune pe ei, nu poate ști asta…El îi ține doar prin presiune și șantaj politic… Vedeți cazul Jipa Jean , care ieri (n.red.- joi 26 februarie) nu a ascultat la ordine și l-a scos Prefecta din Comisia de Fond Funciar. Deși  n-au nevoie aicea de amenzi…au nevoie de liniște acum, să-și pregătească alegerile. Eu stau de vorbă des cu ei (n.red – cu primarii) și sincer le înțeleg și temerea,  dar în același timp nu le înțeleg lipsa de curaj.

(Florian TINCU)

1 COMENTARIU