Un grav accident de circulaţie petrecut, în seara de 21 aprilie, pe raza judeţului Argeş, a şocat şi îndoliat şi judeţul nostru… Şi asta pentru că şoferul care şi-a pierdut viaţa, într-un mod aproape incredibil, pe DN65, în localitatea Lunca Corbului, era giurgiuvean, mai exact, din comuna Joiţa. Bărbatul, care se numea Gheorghe Bănică, avea 34 de ani şi era şofer profesionist la o firmă din zonă.

El conducea un TIR, pe ruta Piteşti-Slatina şi a fost pur şi simplu decapitat de o placă de lemn care a zburat din remorca unui alt autoturism, care circula pe contrasens. Placajul, de aproximativ doi metri pătraţi, a zburat din remorcă şi a intrat prin parbrizul TIR-ului. Şoferul giurgiuvean a fost decapitat, TIR-ul a ieşit de pe şosea şi s-a oprit pe câmp, după cum au stabilit poliţişti argeşeni. Cercetările anchetatorilor au fost îngreunate de faptul că accidentul s-a petrecut atât de repede, încât martorii care se aflau în spatele tirului al cărui şofer a fost decapitat nici măcar nu ştiu ce fel de autovehicul conducea celălalt şofer.

Din păcate, şoferul care a provocat – poate, fără voia sa – această tragedie nu a oprit, fie pentru că nici nu a observat ce s-a întâmplat, fie pentru că a fugit de răspundere. De altfel, victima a fost identificată după aproximativ o oră de la producerea accidentului.  Poliţiştii au contiunat cercetările în acest caz şi, după o zi de la producerea accidentului, autorul acestuia a fost depistat pe raza judeţului Argeş. Pe numele său a fost deja întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Indiferent ce se va întâmpla, însă, cu şoferul vinovat de această tragedie, în urma tânărului din Joiţa rămâne o soţie înmărmurită de durere, o fetiţă de 13 ani, care nu-şi poate explica de ce tati nu mai vine acasă şi doi părinţi care nu-şi mai pot reveni din şoc.

Cristina MOISE