Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu aduce la cunoștința cetățenilor că preluarea cererilor și a declarațiilor pe proprie răspundere, precum și a documentelor necesare acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, sezonul rece 2024-2025, se face pe tot parcursul sezonului rece iar solicitările pentru acordarea suplimentului pentru energie, pe tot parcursul anului.
De la începutul perioadei și până la data de 20 noiembrie 2024, s-au înregistrat un număr de 1.083 cereri, dintre care 194 pentru energie termică, 375 cereri pentru gaze naturale, 448pentru combustibili solizi și 66 solicitări pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie electrică. Consumatorii vulnerabili care au depus aceste solicitări vor intra în drepturi începând cu data de 01 noiembrie 2024, iar cererile depuse după data de 20 a lunii, vor intra în plată începând cu data de 01 decembrie 2024.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă:
pe o perioadă de maxim 5 luni, lunar, între 1 noiembrie 2024 – 31 martie 2025
utilizatorilor de energie termică, energie electrică, gaze naturale sau lemne și combustibili petrolieri, în funcție de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, dar nu mai mult de 250 lei/lună pentru gaze naturale, 500 lei/lună pentru energie electrică și 320 lei/lună (pentru combustibili solizi și/sau petrolieri).
cuantumul ajutoarelor pentru încălzire nu se acordă direct beneficiarilor, ci se scade din factura care atestă contravaloarea consumului lunar, de către furnizori și nu poate fi mai mare decât valoarea consumului facturat; excepție face doar contravaloarea ajutorului pentru încălzire ce constă în combustibili solizi și/sau petrolieri, care se plătește direct titularului de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu.
Suplimentul pentru energie se acordă:
– pe tot parcursul anului, lunar, în sumă fixă
10 lei /lună pentru energie termică, 10 lei/lună pentru gaze naturale, 20 lei/lună pentru lemne și 30 lei/lună pentru energie electrică)
în situația în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Ca o noutate pentru sezonul rece 2024 – 2025, pensionarii care solicită ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie trebuie să prezinte ultimul talon de pensie emis înainte de recalcularea acestora, mai precis talonul de pensie aferent lunii august 2024. Această măsură se aplică pe toată perioada cuprinsă între 01 noiembrie 2024 – 15 octombrie 2025.
Cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței cu energie termică vor fi certificate de către asociațiile de proprietari, acestea specificând numărul camerelor branșate la sistemul de energie termică, numărul și numele persoanelor luate în calcul la stabilirea cheltuielilor pentru întreținere, și codul furnizorului de energie termică.
Consumatorii particulari vor prezenta ultima factură emisă de Uzina Termoelectrică Giurgiu.
Totodată, pentru accesarea suplimentului pentru energie, în vederea identificării codului de client CLC/POD, persoanele vor depune în original sau fotocopie factura integrală (față/verso) pentru energie electrică/gaze naturale, în vederea operării, de către furnizor a reducerii la plata facturii.
Titularii ajutoarelor pentru încălzire și a suplimentului energetic sunt obligați să comunice orice modificare intervenită în situația locativă, componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi Cereri și declarații pe propria răspundere însoțită de documentele doveditoare care justifică modificarea.
Cererea însoțită de documentele doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate de către membrii acesteia, precum și celelalte documente necesare se pot depune la sediul Cantinei de Ajutor Social, situat în str. 1 Decembrie 1918, nr. 83, în următorul interval orar:
LUNI – JOI 08:30 – 14:30
VINERI 08:30 – 12:00
De asemenea solicitările pentru ajutorul de încălzire se pot depune și la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Giurgiu situat în str.Gloriei, nr.21, în următorul interval orar:
LUNI – JOI 08:30 – 14:30
VINERI 08:30 – 12:00