Programul Fondului european pentru pescuit, afaceri maritime şi acvacultură (EMFAF) pentru România a fost adoptat de Comisia Europeană. Programul este destinat implementării politicii comune în domeniul pescuitului.
„24% din contribuţia UE este destinată pescuitului sustenabil, 47% va fi investită în acvacultura sustenabilă şi în procesare şi comercializare, 23% va fi dedicată economiei albastre sustenabile în regiunile de coastă, iar 6% pentru asistență tehnică. Investițiile vor contribui la obiectivele de mediu şi climatice ale UE.
Vor fi sprijinite, printre altele:
– investiţiile pentru respectarea obligaţiei de debarcare şi modernizarea infrastructurii de pescuit;
– politicile de conservare a pescuitului;
– eficienţa energetică şi decarbonizarea în sectorul pescuitului şi al acvaculturii;
– încetarea temporară a activităţii legată de obiectivele politicii de conservare şi de criza de sănătate publică;
– sprijinul pentru pescuitul costier la scară mică;
– investiţiile în proiecte de acvacultură durabilă; sprijinul pentru noile organizaţii de producători;
– compensaţiile pentru serviciile de mediu;
– controlul pescuitului şi colectarea de date pentru punerea în aplicare a politicii comune în domeniul pescuitului;
– inovarea;
– dezvoltarea durabilă a zonelor de coastă şi a zonelor interioare în contextul economiei albastre prin intermediul grupurilor de acţiune locală.”
(Dan Motreanu- europarlamentar și vicepreședinte PNL)