Un cutremur cu magnitudinea de 4 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora 01.20, în zona Vrancea, la adâncimea de 21 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

 Seismul a avut intensitatea III în zona epicentrală, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Adjud (opt kilometri), Mărăşeşti (18 de kilometri), Tecuci (28 de kilometri), Focşani (37 de kilometri) şi Oneşti (39 de kilometri).

De la începutul acestui an, în zona Vrancea au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade, în 24 ianuarie şi 16 martie, ultimul având epicentrul în judeţul Buzău.