ce-drumuri-sunt-reparate-acum-in-judetul-giurgiuÎn urma sesizărilor  primite la redacţie din partea cetăţenilor, cu privire la faptul că îngheţul din ultima perioadă a condus la formarea a numeroase gropi pe carosabil ce duc la avarierea unor componente ale autoturismelor punând totodată  în pericol siguranţa în trafic, jurnaliştii publicaţiei noastre s-au adresat celor doi viceprimari ai municipiului, Alexandru Vladu şi Liviu Popazu, pentru a afla atât cauzele degradării asfaltului, cât şi metodele pe care le va aplica Primăria pentru a remedia această situaţie în perioada imediat următoare.

În acest sens vice primarul Alexandru Vladu ne-a precizat:  Pentru topirea zăpezii şi evitarea formării poleiului pe carosabil, ca în fiecare an, municipalitatea a aplicat ”reţeta” universală, şi anume combinaţia de nisip şi sare, cea din urmă contribuind inevitabil la degradarea asfaltului. Nici dacă am fi utilizat materiale antiderapante mai ”sofisticate”, a precizat vicele, nu am fi putut preveni această deteriorare. Carosabilul este supus degradării, oricum, în toată ţara, nu numai la noi, pentru că în România, spre deosebire de alte ţări, temperatura nu este constantă. Vara, la nivelul asfaltului, se resimt 70-80 de grade celsius, iar în sezonul rece minus 25, -30 de grade… Indiferent cât de bun calitativ ar fi asfaltul, tot va fi afectat din pricina acestor fluctuaţii termice.

La rândul său, vice primarul Liviu Popazu ne-a declarat:  Municipalitatea a transmis deja o comandă urgentă către ADPP (n.n.- firma care administrează domeniul public) pentru a remedia situaţia, astfel că în primă fază asfaltul afectat va fi prelucrat pentru a i se da o formă regulată, apoi gropile vor fi acoperite cu pavele, iar după ce temperaturile vor creşte semnificativ şi vor ajunge la minimum 15 grade, constant, se va demara acţiunea de reparare prin asfaltarea propriu-zisă. Totodată, vicele Popazu ne-a mai precizat că zonele în care se va acţiona cu precădere vor fi cele din sensurile giratorii, unde presiunea pe metru pătrat este mult mai mare din pricina virajelor, dar şi din cauza TIR-urilor care circulă în aceste perimetre, un exemplu elocvent fiind sensul giratoriu de la intrarea în municipiul Giurgiu, pe şoseaua Bucureşti.

Teodora NICOLAU