MAYK-literature-romania

  Mihnea Boerescu și Constantin Buduru dovedesc încă o dată că își iubesc rolul de ”gropari ”   ai culturii locale

 

Într-una din emisiunile Eugeniei Vodă  ( ”Profesioniștii”), reluate  de către Televiziunea Națională , am urmărit de curând un  interviu din 2012,  cu realizatorul unei opere uriașe, ce ne-a  pus la dispoziție, manuscrisele inegalabilului poet Mihai Eminescu. Graficianul Mircia Dumitrescu, bun prieten al genialului Nichita Stănescu , semnatarul graficii din multele  cărți de poezie ale lui Nichita, a îndrăznit să vorbească în acest interviu, despre disprețul pentru Cultură al persoanelor /personajelor desemnate să gestioneze, de sus și până la palierul cel mai de jos, acest Minister.

Artistul vorbea despre un anume dispreț al oamenilor politici sau al celor numiți  politic, pentru tot ce înseamnă artistic. În acest sens Mircia Dumitrescu dădea exemplul lui Valentin Coșereanu , doctor în eminescologie, un intelectual apreciat de însuși Constantin Noica, care ajunsese să locuiască într-un veceu din Muzeul Casei Memoriale a poetului ”nepereche”, pentru a putea apăra lucrările expuse acolo. Nu întâmplător făcea asta pentru că omul aflase probabil cum la Muzeul Brukenthal, după ce au intrat și au furat exponate din lemn, de o inestimabilă valoare , hoții au făcut focul cu ele ca să se încălzească.

 Valentin Coșereanu, mai spunea Mircia Dumitrescu, fusese pus pe linie moartă la Muzeul de la Ipotești pentru a face loc unui individ mai tânăr, inginer la Fabrica de șuruburi (Da, nu e o glumă!) din localitatea apropiată. Probabil ”tânărul” a fost numit politic. Artistul mai relata și bătaia de joc de care avusese parte, din partea statului român, un colecționar care atunci când a dorit să doneze 40 de lucrări / picturi realizate de Tonitza și Luchian , aceluiași Muzeu din Ipotești, a fost  plimbat de la Ana la Caiafa și obligat să plătească tot felul de taxe (?). Și asta  pentru că omului îi venise năstrușnica idee de a îmbogăți zestrea muzeistică a unei instituții aparținând statului.

În același context Mircia Dumitrescu preciza că cele 36 de volume cuprinzând  manuscrisele lui Mihai Eminescu , scoase într-un tiraj de doar 750 de exemplare, deși au fost oferite gratuit de către Biblioteca Academiei,  bibliotecilor , niciuna nu a solicitat să ridice această lucrare (?!) Și atunci ce să mai credem despre oamenii desemnați să se ocupe de promovarea Culturii?

Zilele trecute în ședința Consiliului județean Giurgiu, la propunerea aprobării  unui ajutor financiar pentru editarea în continuare a singurei reviste periodice din județul Giurgiu, publicație de istorie cultură și educație artistică, VALAHIA, doi consilieri s-au opus vehement acestui lucru, manifestând același dispreț al personajelor de care vorbea Mircia Dumitrescu. Unul este Mihnea Boerescu ( nume predestinat, probabil în derâdere!), un susținător al copreședintelui PNL Dumitru Beianu, din grupul fanilor site-ului fantomă Giurgiu Hot ( mediu virtual pus recent sub urmărire penală),  personaj insipid și incolor ca prestație, asupra căruia nu merită să zăbovim prea mult, și despre care , cu siguranță, la finele alegerilor din iunie nu vom mai auzi nimic… Totodată nu știu ce mă face să cred că Bonjurescu ăsta,  nu ar fi avut nimic de reproșat dacă era vorba despre sprijinul acordat unei  reviste oarecare și nu despre cea editată de  trustul nostru media …

Celălalt consilier, Buduru Constantin, este în mod paradoxal  directorul Muzeului județean Giurgiu.   Individul ăsta rămâne permanent o surpriză, pentru mine, deși mi-a fost  coleg de liceu și de clasă, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să-l cunosc destul de bine. De ce surpriză? Pentru simplul fapt că revista Valahia este o publicație care promovează cu obstinație , Muzeul județean Giurgiu, pe specialiștii acestuia, și în care abundă subiectele cu conținut istoric.

Buduru Constantin este totodată cel pe care îl căinam , luându-i apărarea cu niște ani în urmă când fusese lăsat de cplegii săi politicieni, fără servici, după ce se tot plimbase de la un partid la altul… Este cel căruia publicația noastră Jurnal giurgiuvean  i-a creat imaginea ani buni, de-a rândul, pe vremea când alături de mine scria prietenul și asociatul meu, regretatul  Traian Metaxa, fie-i amintit numele pentru eternitate…

A nu se înțelege că mi-aș fi dorit astăzi recunoștință din partea lui. Nici n-aș fi avut cum  să am această pretenție, cunoscându-i caracterul. Vorba aceea: Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită! Mă intrigă însă faptul că  directorul unui Muzeu se împotrivește sprijinului acordat unei  reviste de istorie, care (culmea!) îi promovează de 8 ani și ceva instituția pe care el o păstorește doar de puțină vreme.  

Apropos, Muierescu ăsta, sau cum l-o mai chema, care am înțeles că la ședința de care vorbim a venit însoțit de consoartă (ce trist, ce jalnic!) obiecta prin faptul că sprijinul acordat revistei ar însemna un  sprijin acordat  mass media. Și chiar dacă ar fi fost așa, nu credeți că într-un județ în care nu mai există decât trei publicații și doar o revistă, autoritățile, comunitatea,  ar trebui să se gândească serios la salvarea presei locale? Câți dintre politicieni și-au trecut în programul electoral al alegerilor din iunie, acest obiectiv? Dar ce interes ar avea politicienii pentru  acest subiect  atâta timp cât ei susțin site-uri anonime ce acuză pe oricine , la comadă, fără ca ulterior  autorii să își asume cu nume și prenume niciuna din murdăriile ce le ies de sub tastele calculatorului. După sintagma lovește și fugi. Ăsta da curaj gazetăresc, nu-i așa?!

Întorcându-mă la Constantin Buduru nu pot decât să mă mir  de unde atâta dispreț pentru munca pentru care a fost angajat să o presteze și pentru care primește bani… banii ăia publici pe care cei doi consilieri se tot prefac că îi apără prin aceste crize închipuite de onestitate. Din indemnizațiile de ședință ale  acestor doi s-ar fi putut  edita cu siguranță această revistă sau o alta? S-ar putea  băga în tipar chiar și cartea vreunui autor local care are cu adevărat ceva de spus comunității. Într-o țară civilizată cu siguranță, mulți dintre consilieri ar fi recurs la un astfel de gest voluntar… Dacă nu din dorința de a fi promovați de presă, măcar din respect și considerație pentru cetățenii îndrăgostiți de cultură.

Dar știți care este paradoxul? Că gestul opozant al celor doi consilieri s-a consumat exact atunci când descendentul marelui Ion I. C. Brătianu , este vorba despre  Ion I. Brătianu, dând din întâmplare peste revista Valahia la un prieten apropiat, m-a invitat la Palatul Brătienilor din Capitală, încântat că la Giurgiu se editează o astfel de revistă, propunându-mi  o colaborare… Dar ce vreți, este vorba de urmașul unei figuri legendare a politicii  acestei națiuni și nu despre Constantin Buduru, cel ce  probabil dorește să rămână în posteritate tocmai prin disprețul față de cultură, de tot ce este creativ, de tot ce poate fi  scris și transmis generațiilor viitoare. Dacă stau să mă gândesc serios, Buduru începe să capete din trăsăturile lui Nero ,  evident păstrând proporțiile…

Cred că fostul meu coleg Constantin Buduru ar trebui să se simtă  măgulit că, am ajuns la persoana sa  folosindu-l  ca pretext pe Mircia Dumitrescu, un artist de excepție  care a ales să denunțe oameni creați după chipul și asemănarea celor doi consilieri județeni amintiți mai sus, disprețul acestora pentru zestrea nejefuită încă a acestui popor : istoria și cultura lui. Ele fiind singurele care rămân după trecerea noastră prin esențele existenței. Nemuritori rămânem prin reviste, cărți, ziare, cronici, biografii, monografii, prin tot ceea ce înseamnă  opere artistice… Adică exact ceea ce disprețuiesc cel mai mult cei doi consilieri giurgiuveni!

Florian TINCU