Cum se plimbă Statuile la Giurgiu!

Încă de la începutul anilor 1900,  în Giurgiu au fost mutate două statui de renume care simbolizează pe zeiţa Diana şi pe zeul Apollo Bellvedere.

Aceste două frumoase opere de artă sunt replicile celor originale care se află în muzeul Luvru din Paris, este vorba de Diana, în timp ce Apollo se află în Vatican, la Roma.

Statuile i-au fost extrem de dragi doctorului Apostol Arscahe, fost ministru al Treburilor Interne şi cele Exterioare, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Doctorul Apostol Arsache avea o vastă moşie în comuna Parapiani, care mai târziu a luat denumirea de comuna Arsache.

Iubitor de lucruri frumoase  doctorul a comandat şi ulterior a adus aceste două copii superbe ca să-şi  înfrumuseţeze parcul.

Mult mai târziu, după moartea sa,  moşia a fost preluată de Alexandru Lahovari care era soţul uneia din fetele lui Apostol

Arsache. După sângerosul an 1907 când armata venise să cucerească comuna şi să-i pedepsească pe răsculaţi, fapt ce nu se mai petrecuse niciodată până atunci, un preot pe nume Teodor Popescu a ieşit în faţa armatei şi a avut  curajul de o înfrunta. A avut omul ăsta atâta putere de convingere că armata n-a mai făcut un pas înainte şi s-a întors la Giurgiu.

În realitate acolo nu avusese loc o răscoală.  Fusese doar un conflict între oamenii din comună şi boierul Iamandi. Şi asta pentru că  fiul acestuia  bătuse cu cruzime,  la primărie,  doi oameni ai locului, fapt ce i-a iritat cumplit pe consătenii acestuia.

A fost motivul pentru care sătenii n-au mai ţinut cont de nimic şi s-au răzbunat cum au ştiut ei. Adică  au dat foc la nişte paie şi au stricat ceva acareturi prin moşia lui Lahovari pe care o administra Iamandi. Informaţiile despre aceste fapte au fost urmărite  şi culese de către învăţătorul Iordan Firimiţă pe care l-am avut şi eu cândva dascăl la şcoala primară din Arsache, şcoală pe care am absolvit-o chiar la finele războiului, în 1944.

Cei bătrâni povesteau că Lahovari a făcut gestul de a dona statuile pentru a răsplăti înţelegerea pe care a avut-o cu armata şi că de atunci   nu a mai tras niciun foc de armă.

Când au fost aduse la Giurgiu cele două stauete au fost montate una în parcul Alei, în partea de Sud a acestuia (cea a lui Apollo), iar cea a zeiţei Diana la întretăierea străzilor Gen. Berthlot cu Dunării şi Aleea Plantelor şi strada Liniştei, pe atunci, în faţa Asociaţiei de Cooperative de Construcţii „Călugăreni” (Foto 1).

Nu ştiu dacă cele două zeiţe se obişnuiseră sau nu  cu noile locaţii, acolo  unde li se hărăzise să se odihnească, cert este însă că după anul 1945 ele ”au plecat” din nou la plimbare!

Pe zeiţa Diana (Foto 3), municipalitatea a mutat-o în Piaţa Gării unde astăzi s-a construit un sens giratoriu.  Pentru că Diana ţine un cerb de coarne, giurgiuvenii au şi botezat locul spunându-i ”La Căprioara!” În locul Dianei a fost adus Apollo (Foto 2), tocmai  din Parcul Alei, în timp ce în locul  zeului, a fost instalată o nouă creaţie artistică socialistă, nu ştiu exact cum se intitula, dar ingeniosul nostru popor a numit-o „Femeia cu covrigul”!  Dar nici aceasta nu a rămas prea mult în parc fiind mutată pe şoseaua Bucureşti, la intrarea în municipiu, unde scrutează şi astăzi şoseaua ce leagă Giurgiu de Bucureşti.

După cum vedeţi la noi, în oraş, statuile s-au cam plimbat de colo-până colo cum se schimbă soldaţii când fac gardă!

În copilărie,  am aflat de la proprietarul Nicu Lahovari – ultimul moştenitor al moşiei de la Arsache – că în afara celor două statuete existente astăzi la Giurgiu ar mai fi  existat şi altele. O a treia, care îl reprezenta pe zeul comerţului, pe  Mercur, era de dimensiuni mai mici, completând rondul de flori din faţa intrării principale a palatului său,  în faţa scărilor.

Celelalte au fost amplasate în perioada Arsache, în grădina Neamţului, într-o poiană aflată în mijlocul parcului,  lângă bazinul cu apă. Dar aceasta  este o altă poveste… Povestea darurilor pe carte  boierul Apostol Arsache le-a făcut  supuşilor săi…

* * *

Eu am avut marele noroc ca să locuiesc la acest  palat, în grădina Neamţului,  din anul 1937 şi până în 1947, când tatăl meu, Gică Călinescu  funcţiona ca perceptor  şef al Plasei Dunărea ce îşi avea sediul în comuna Arsache, judeţul Vlaşca şi  administra domeniul pe care-l mai avea Nicu Lahovari.

După cum constataţi odată cu venirea primăverii mai ieşim şi noi puţin la iarbă verde, la privit ghiocei şi ceapa ciorii.

Numai bine pentru voi şi ai voştri iubiţi de la Bebe Călinescu.

a completat cu permisiunea

autorului, Florian Tincu