În urmă cu circa o săptămână scriam despre Concursul pentru ocuparea a unui număr de 37 de posturi de director general la Casele Județene de Asigurări de Sănătate (inclusiv la Giurgiu), instituții care au pe mână, în 2021, un buget de aproape 45 de miliarde de lei! Pentru cele 37 de posturi s-au prezentat 33 de candidați, dintre care au luat concursul doar 5. Paradoxal, o parte dintre cei respinși, dar și dintre cei care nu s-au prezentat, sunt directori interimari, în funcție, de case județene de asigurări de sănătate.
Un subiect care a stârnit multe comentarii și la fel de multe controverse în mediul on-line. În acest sens, nici Giurgiu nu a făcut excepție, nota obținută de candidatul la funcția de director general constituind un subiect de presă. Din păcate, concursul a fost un eșec!
Evident ca selecția și organizarea concursurilor în România, ar trebui să devină un „modus operandi”, iar toți cei care conduc instituțiile statului să fie evaluați corect, în funcție de nivelul de competență și profesionalism și nicidecum în funcție de carnetul de partid, grupul de influență din care fac parte și alte astfel de practici mioritice.
Până la un asemenea deziderat, puținele concursuri de ocupare a posturilor, se dovedesc a fi, în România, de cele mai multe ori, un eșec. Managementul funcției publice în statele Uniunii Europene, sunt bine reglementate, focusându-se pe abilități manageriale, criterii de performanță, proiecte, strategii pe care candidatul trebuie să le prezinte și alte criterii care să dovedească în mod real, care sunt competențele sale manageriale, viziunea și strategia viitorului câștigător.
În România viziunea, prezentarea unei strategii, capacitatea de analiză și sinteză, prezentarea unui portofoliu de proiecte, toate acestea sunt nesemnificative. Ele sunt înlocuite de cerința absurdă a examinatorilor, de a asimila tematici de mii de pagini, pentru care este nevoie de exercițiul memorării mecanice și nicidecum de logică, de o analiză, așa cum se procedează în alte state europene.
În Marea Britanie, de exemplu, agenţiile de recrutare şi autorităţile sau instituţiile publice colaborează cu organizaţii private, specializate în recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici. Pentru poziţii importante, respectiv înalţi funcţionari publici, instituţia responsabilă cu recrutarea este Comisia Serviciului Public, sau, după caz, Agenţia de recrutare şi evaluare.
De subliniat faptul că în toate ţările membre UE, candidaţii care au cazier judiciar, nu pot fi recrutaţi pentru a ocupa o funcţie publică. De asemenea, starea corespunzătoare fizică şi psihică a candidatului reprezintă o condiţie de bază a concursului pentru ocuparea unei funcţii publice.
În Belgia, Danemarca, Germania, Portugalia şi Marea Britanie, transferul pe alt post este posibil la cererea funcţionarului public, dar nu este şi garantat. Transferul fără acordul funcţionarului public este posibil însă în Belgia.
În Danemarca, funcţionarii publici au dreptul să ceară eliberarea din funcţie în locul transferului, dacă postul ocupat nu mai există. În Grecia, Irlanda, Italia şi Luxemburg, transferurile funcţionarilor publici între autorităţile publice sau în cadrul acestora, pe o funcţie de acelaşi nivel, sunt cel mai des întâlnite. Irlanda are însă un program special de promovare a mobilităţii pe orizontală, pentru funcţiile manageriale de nivel mijlociu.
Faptul că resursa umană este cea mai importantă bogăţie pe care o are o instituţie publică, ne determină să ne concentrăm atenţia şi în ţara noastră pe modalităţile cele mai potrivite de transformare a ei în principalul motor al accelerării reformelor în sectorul public.
Sunt câteva exemple de bună practică pe care instituțiile europene o implementează, având o rată de succes evidentă. La noi în România criteriile de selecție sunt destinate celor ce la început lipesc afișe în campaniile electorale, ”piciorușelor” cum mai sunt ei botezați, pentru ca ulterior să vină cu un aport financiar substanțial la bugetul partidului.
La toate aceste criterii se adaugă tupeul și nesimțirea de care dau dovadă în a-și umili adversarul politic, banii și influența pe care o au în interiorul partidului din care fac parte etc.
Concursurile de acest gen, sunt încă, la noi, niște scenarii SF, iar atunci când se organizează devin pentru candidați ori niște simple formalități, ori metodologii ce însumează mii de pagini, inutile cât timp ele pot fi conspectate, ulterior, oricând de pe Internet, informații ce nu au nicio legătură cu criteriile de performanță ale candidatului, cu strategia sa instituțională și nu urmăresc în niciun fel, un management al eficienței.
Există chiar o vorbă descurajantă în cazul acestor concursuri, în care, de cele mai multe ori „șefii” instituțiilor nu sunt promovați pe bază de competențe, ci pe bază de dedicație, care sună cam așa: „Concursul de ocupare a postului este anunțat pentru joi, în timp ce el este ocupat de… miercuri!”
Este trist, dar adevărat! Cam așa s-au desfășurat, până acum, concursurile de ocupare a posturilor în România. Și tare ne este teamă, că prea multe nu se vor schimba nici de acum încolo, în ciuda declarațiilor sforăitoare ale unora dintre politicieni.
(Jurnal)