De fiecare dată am relevat faptul că nimeni nu consumă medicamente de plăcere, că nimeni nu preferă să înghită cu  pumnul produse chimice, de sinteză, ca pe nişte delicatese. Sunt însă unele lucruri întunecate, ce se petrec în spatele ideii de sănătate a populaţiei, de care rareori se vorbeşte, tocmai pentru că ele nu sunt sau se crede că n-ar putea fi prea uşor demonstrate. Iată doar câteva dintre schemele care fac ca fondurile alocate medicamentelor să se epuizeze astăzi atât de  rapid, făcându-i pe cei aflaţi sub tratament să fugă de la o farmacie la alta, disperaţi.

De câteva zile farmaciile au reînceput să elibereze medicamente pe reţete compensate, după ce Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate Giurgiu a informat farmaciile că au fonduri pentru a susţine în această lună reţetele compensate şi gratuite. Asta după ce luna trecută aceste fonduri au fost sistate încă de pe data de 10 decembrie. Mass media a prezentat în mai multe rânduri care sunt o parte din cauzele acestor sincope în eliberarea reţetelor compensate.  Cea mai uzitată afacere pe seama bolnavilor este cea prin care firmele de medicamente îşi trimit reprezentanţii la medici, oferindu-le şpagă pentru ca preparatele lor să fie prescrise şi nu cele ale firmelor concurente, deşi respectivele medicamente pot fi de multe ori, cu mult mai puţin eficiente. Dar asta nu contează! De obicei şpaga constă în cadouri, excursii pe la congrese în străinătate sau în aparatură medicală pentru utilarea cabinetelor personale ale acelor medici, deşi aceştia prescriu reţetele, de obicei , în cabinetele clinicilor de stat.  Farmaciştii dau,  la rândul lor, unii dintre ei,  şpagă medicilor pentru ca aceştia să le promoveze farmaciile, cerându-le acestora să le sugereze şi chiar să-i condiţioneze pe bolnavi de unde să  achiziţioneze reţetele eliberate de ei. Vine rândul pacienţilor care dau şpagă medicului când ajung în cabinetul clinicii de stat, sperând să fie trataţi mai bine, deşi ei, cât şi instituţiile la care lucrează,  plătesc lunar sume de bani importante către fondul de Asigurări de Sănătate. Şi iată cum un medic veros poate obţine lejer bani din 4 surse: salariu, pacienţi, reprezentaţii firmelor de medicamente şi farmacii.  Deşi acest aspect a fost relevat în dese rânduri, Casele de Asigurări de Sănătate nu iau însă deocamdată, nicio măsură, nu întreprind nicio anchetă, această inerţie alimentând suspiciuni conform cărora chiar această instituţie ar fi amestecată în acest joc cu banii, dar mai ales cu sănătatea cetăţenilor. Aşa cum ne-au declarat câţiva farmacişti, sunt unii şefi de farmacii ce devin maeştrii în  crearea de psihoze, mimând că eliberează reţete compensate, dar de fapt vânzându-le pacienţilor, la preţ întreg. Oamenii pleacă astfel mulţumiţi spunând celorlalţi că în timp ce nu se mai eliberează reţete compensate, farmacia “X” face totuşi acest lucru! Ba sunt cazuri în care un medicament compensat este eliberat la un preţ mai mare decât putea fi cumpărat la preţul lui normal. Unii farmacişti mizează însă pe faptul că pacienţii nu verifică diferenţele de preţ ale medicamentelor, dintre cel al compensatelor şi cel al necompensatelor. Dar cel mai scandalos mod de a obţine bani pe seama bolnavilor este cel în care se fac reţete pe numele unor bolnavi care nu se adresează medicului cu anii, fără ca aceştia să afle vreodată acest lucru. În acest caz farmaciştii solicită un număr cât mai mare de reţete compensate, medicilor, pentru ca ele să fie decontate de Casele de Asigurări, o parte din banii deveniţi  “plus de casă”, de pe urma medicamentelor ce rămân eliberate doar pe hârtie, urmând a fi oferită ulterior medicului. Mecanisme simple care aduc unora zeci şi sute de milioane de lei, profit, anual, iar bolnavilor mari probleme în administrarea la timp a medicamentelor necesare tratării  bolilor de care suferă. Un negoţ cu viaţa şi cu sănătatea oamenilor căruia cineva va trebui să-i pună capăt, odată

şi-odată!

Florian Tincu