vineri, martie 29, 2024
Jurnal giurgiuvean
AcasăActualitateCum au ajuns cadrele armatei la pensii privilegiate

Cum au ajuns cadrele armatei la pensii privilegiate

În cazul pensiilor militare de stat, printr-o lege din 2015, inițiată de Gabriel Oprea, care la vremea respectivă era vicepremier în Guvernul Ponta și aprobată fără probleme în ianuarie 2016, se stabilea ca 65% din nivelul soldelor militarilor și al sporurilor din cinci luni alese din ultima perioadă cât au lucrat să devină baza de calcul a pensiei. Important, înainte de adoptarea legii, au fost mărite sporurile din branșă, printre care alocația de hrană sau de uniforme.

Totodată s-au  redus și vârstele de pensionare. În anul următor, când PSD s-a întors la putere, a fost și mai darnic. O ordonanță de urgență de data aceasta a Guvernului Tudose, din august 2017, a introdus ceea ce a dus la exodul din instituțiile de forță ale statului, de la MApN și MAI, până la serviciile secrete. Militarii și colegii lor funcționari din aceste instituții s-au putut pensiona la 40 de ani și, în fiecare 1 ianuarie, pensia lor urma să fie indexată la rata inflației.

A fost momentul în care mii de ofițeri și peste 100 sută de generali au ieșit din sistem – într-o singură zi, de pildă s-au pensionat zece generali de la SRI. Pensiile lor urmau să crească în fiecare an. Ordonanța amintită a stabilit ca toate pensiile speciale, nu doar ale militarilor, să fie indexate anual, în funcție de inflație, iar dacă inflația scade, ele să rămână neschimbate.

De precizat că militarilor li se reține între 11-17% din soldă, sumă care acoperă și asigurările de sănătate, și impozitul pe venit. Ei au case speciale de sănătate, iar pensiile le sunt plătite din bugetul de stat direct prin ministerele sau serviciile secrete unde au lucrat. Nu sunt plătiți din banii care se adună la bugetul asigurărilor sociale, unde muritorii de rând, în număr de 5,18 milioane, în vara lui 2019, aveau o pensie medie de 1.227 de lei pe anul trecut.

Pensia medie la MApN este astăzi de 3.800 lei, la MAI de 4.700, iar la SRI de 5.000 lei.

(Jurnal)

ARTICOLE SIMILARE

VREMEA

Giurgiu
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
80 %
3.4kmh
99 %
vin
24 °
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
30 °
mar
21 °

Stiri

NOTA

Vă rugăm să folosiți un limbaj decent în comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul jurnalgiurgiuvean.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii. Responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului!