Pe Daniel Constantin, ministru al Agriculturii şi parlamentar de Argeş, îl leagă multe de Dan Voiculescu, până mai ieri protectorul său. Îl leagă afacerile, îl leagă politica mare în care a fost propulsat şi îi leagă cei 290.000 de euro pe care Voiculescu i-a împrumutat lui Constantin. 

Ei bine, cu acei bani parlamentarul de Argeş şi-a permis achiziţionarea casei din imagine, o vilă superbă ridicată la Corbeanca, raiul miliardarilor, în apropiere de domeniul familiei Voiculescu.

Condiţiile împrumutului constau în rate până în 2016, respectiv 2017, numai că din declaraţiile de avere de până acum ale lui Daniel Constantin nu reiese că ar fi plătit vreo rată… Şi nici dacă se percepe vreo dobândă sau penalităţi pentru neachitarea la timp… Sau poate că suma a fost împrumutată în schimbul unor servicii pe care Daniel Constantin le-ar fi putut presta prin prisma demnităţii pe care o exercită…

Daniel Constantin a fost cel care l-a învăţat pe Dan Voiculescu să atragă bani europeni pentru companiile sale din domeniul agriculturii. Şi tot el ştie şi iţele prin care Voiculescu a dobândit mii de hectare în ţară, de la stat. Într-un cuvânt ştie cam aproape tot despre afacerile agricole ale lui Voiculescu.

Nu este exclus ca, pentru a-şi salva pielea, ministrul Agriculturii să fi vorbit puţin, şi asta să fi atras furia lui Voiculescu, cel care, din puşcărie, l-a ameninţat, voalat, pe fostul său pupil.

Surse bine informate indică faptul că Daniel Constantin nu a hotărât de capul lui când a decis ca Ministerul Agriculturii să se constituie parte civilă în celebrul proces ICA în care Dan Voiculescu a primit 10 ani de închisoare. El s-ar fi consultat cu doi oameni: Ilie Sârbu, cel care a fost la capul afacerii ICA şi… premierul Victor Ponta. Aceştia ar fi fost cei trei care ar fi semnat actul de acuzare al lui Voiculescu.
Interesantă va fi continuarea…(Ana Jianu)