Înainte de 1989, Ziua Naţională era sărbătorită cu mult fast pe 23 august, nicidecum la 1 decembrie, în amintirea anului 1944, când România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva Germaniei hitleriste.
Așa se face că șoimi ai patriei, pionieri şi muncitori îmbrăcaţi de sărbătoare, sau în salopete noi nouțe, cu toţii defilau în ziua de 23 august, în ”cinstea partidului şi a conducătorului iubit”. Oamenii erau luaţi din fabrici, împărţiţi în grupuri şi aliniaţi pentru paradă. Cântecele patriotice şi lozincile, care îi preaslăveau pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, răsunau ziua întreagă în toate oraşele ţării. Pe stadioane aveau loc manifestari omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artiștii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligați să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial. Numele marelui conducător Nicolae Ceauşescu era înscris pe toate pancardele, iar românii erau obligaţi să-l proslăvească în cor. „Stima noastra şi mândria, Ceauşescu, România!” sau „Partidul, Ceauşescu, România” erau doar câteva dintre lozincile cel mai des auzite.
Timp de 45 de ani, ziua de 23 august a fost sărbătoare naţională comunistă, cu semnificaţie puternic ideologizată. Zeci de mii de oameni participau la parade fastuoase, cu coregrafii complexe şi foarte complicate. Inițial Ziua Națională a fost între 1866-1947, pe data de 10 mai. Atunci, Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, a depus jurământul în fața adunării reprezentative a Principatelor Române Unite. Între 1948-1989, Ziua Națională a României a fost declarată data de 23 august. După abdicarea forțată a Regelui Mihai I în data de 30 decembrie 1947, Camera Deputaților a adoptat legea nr. 363 din 1947, prin care a proclamat Republica Populară Română. Ziua de 23 august a fost adoptată drept sărbătoare de stat, sub numele de ziua insurecției armate antifasciste, începutul revoluției populare în România, cu referire la întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste și arestarea guvernului condus de Ion Antonescu în anul 1944. Erau regizate până în cel mai mic detaliu demonstraţii ale oamenilor muncii, parade militare, cântece pioniereşti şi spectacole omagiale organizate în „Epoca de Aur”. Totul era aranjat în cele mai mici detalii. De la hainele pe care le purtau oamenii cu drapele, eşarfe şi baloane în mâini până la modul în care erau grupaţi pe coloane.
Un fost salariat al OCL (intreprindere ce avea și o ramură destinată alimentației publice a orașului Giurgiu , pictorul Tudor Filip, ce era chemat de fiecare dată la aranjarea magazinelor și restaurantelor , în această zi, ne povestește: Era o agitație de nedescris…De la primele ore eram chemat de conducere să aranjez platorurile cu bunătățuri în salonul mare al Restaurantului DUNĂREA ( astăzi restaurantul ”Casa Dunăreană”), Nu lipsea nimic de pe masa de protocol care servea și ca expoziție alimentară…De la icre negre la cegă, morun , produse vânătorești la o sumedenie de antreuri și preparate din miel, vițel sau berbecuț pe care nu le-am mai văzut de atunci în unitățile noastre locale. Barmanul mă îmbia cu o băutură de la primele ore ale dimineții pe care o refuzam pentru că pe de-o parte nu-mi plăcea băutura, iar pe de altă parte pentru că m-aș fi făcut de râs să mă vadă ăia amețit dis de dimineață…Din bar nu lipsea nimic…Whiski, Cinzano, Martini și câte și mai câte. Participanții acestui concurs ad-hoc ( bucătari și unități alimentare din Giurgiu – n.red.), erau premiați , după care ele erau scoase la vânzare. Erau invitați să jurizeze expoziția atât primarul orașului cât și toți barosanii de atunci (activul de partid al orașului- n.red.), pentru a trece în revistă realizările salariaților din alimentație, salariați ce atunci ajunseseră la vreo 3000 ! Toate retaurantele și magazinele alimentare gemeau de produse care în restul anului abia își făceau apariția…Vitrinele frigorifice erau provocatoare, iar prețurile lor, extrem de accesibile, nu ca astăzi. Expozițiile cu alimente erau însoțite de expoziții de prăjituri, torturi , produse de patiserie și panificație. Rămâneai uimit ce vedeai acolo, Se aduceau camioane întregi cu tablete din ciocolată care până seara dispăreau de parcă le-ar fi luat apa…Piețele gemeau de legume, și fructe de ziceai că este ziua recoltei…Organizarea și aranjarea produselor în piețe și magazine era exemplară.
Cu mult înainte de această zi, salariații talentați în ale scrisului , din mai multe intreprinderi locale, erau convocați, trasându-li-se sarcină să realizeze un număr de pancarde și bannere mobile cu lozinci mobilizatoare…. Lucram pancardele direct la pensulă, pe pânză, direct în stradă căci în atelierul pe care îl aveam, destinat acestui scop, în strada ”Eroilor ” nu aveau loc. Era un effort enorm …Lucram zi lumină ca totul să fie gata la timp…ne mai spunea pictorul Tudor Filip.
Și în sfârșit venea ziua mult așteptată , doar de unii, nu și de cei ce trebuiau să se scoale cu noaptea în cap, ca să asigure desfășurarea în bune condiții a paradei…La sfârșit , baloanele și stegulețele cu însemne tricolore și cu PCR , erau împărțite copiilor celor participanți, puhoiul de privitori înșirați pe marginea bulevardului, dând buzna în terasele crâșmelor, (destule și pe vremea aceea) , la o halbă sau la o sticlă de bere de Giurgiu, cu gâtul lung, lângă care erau așezați fumegând tradiționalii mititei apreciați atunci de toți cei ce treceau prin orașul acesta. Nu lipseau nici ”patricienii”, niște cârnați zemoși, parfumați, din carne de oaie, ce au dispărut odată cu cei ce au luat cu ei, în mormânt, rețeta preparatului.
O zi de 23 august care le amintea de fiecare dată românilor, respectiv giurgiuvenilor, că s-ar fi putut trăi bine și pe săturate în țărișoara asta dacă acolo sus , în vârful conducerii statului nu s-ar fi cocoțat doi iresponsabili, surzi și nepăsători la nevoile cetățenilor…
(Florian Tincu)