Unde-este-facuta-fotografia FOTO: Clădirea din stânga imaginii, cu coloane la etaj, flori și vegetație la balcoane era vestitul stabiliment  ”PACEA GENERALĂ” 

 

Amintită  în numărul trecut al ziarului , una dintre celebritățile orășelului nostru în perioada de până în Revoluție, l-a tot bântuit, zile de-a rândul pe nea Bebe Călinescu, nedându-i pace – după cum îmi mărturisea. Este și motivul pentru care s-a hotărât să îi dedice acest material ce le va face plăcere cu siguranță  celor care chiar l-au cunoscut pe acest personaj și le va trezi curiozitatea celor care nu au auzit niciodată de el …Dar vă las în compania maestrului…

 De la recepționer la…Don Juan!

 A promite este foarte ușor, mai greu este însă să te ții de promisiune…În edițiile trecute vă promiteam că vă voi spune o poveste , o ”cioacă” despre un personaj extrem de pitoresc al târgului, celebrul Cioacă.

Mircea Cioacă băiat de oraș, pițini știu că în tinerețea lui   a urmat cinci ani la Liceul Comercial. Taxele mari de atunci au făcut să întrerupă însă cursul liceal și să încerce să se descurce pe cont propriu…

Cum toată lumea care nu avea un serviciu stabil lucra pe atunci  la Fabrica de Zahăr ( ”Danubiana” Giurgiu),  așa s-a întâmplat și cu Mircică al nostru . El a fost angajat  (n.red.-  în ”campanie”, cum era numită perioada în care fabrica lucra la întreaga sa capacitate , achiziționând sfeclă de la populația ce cultiva această șleguminoasă pe terenurile din județ) ca recepționer  în centrele de primire a sfeclei ce se aflau în diverse puncte ale județului Vlașca.

Tânăr, drăguț și nu lipsit de imaginație, prieten cu băieții ”de gașcă” din oraș , Cioacă îi domina pe aceștia. Deseori, cu ajutorul lor făcea fel și fel de excapade nocturne pe la casele unde la poartă stăteau aprinse tot timpul felinare roșii.

Cu timpul el a devenit un țepar de primăp mână, pentru majoritatea ”păsărilor” nocturne de prin oraș, fete  care cu multă dibăcie și farmec vindeau plăceri  amatorilor  de sex pe bani .

Mircea însă ducea lipsă de bani , dar în schimb avea idei, unele  năstrușnice, care, puse în practică, reușeau să obțină gratis ceea ce mulți plăteau cu vârf și îndesat.

 De unde vorba: – Dă-te mare CIOACĂ!

 Întotdeauna Cioacă  primea la timp informații atunci când o ”turturică” nouă se cuibărea pe la Netejoaica, matroana de  pe strada  Dunării, sau la Mitrana pe bulevardul Verdelui, pe  Epurescu la celebra ”Trei plopi„, sau  la hotel Alexandria, pe strada Gării… Și în sfârșit, cireașa de pe tort o culegea atunci când afla despre vreo prospătură de  la selectul stabiliment  ”Pacea Generală” unde divele găzduite aici erau numai ”Number One” la fel cum era și calitatea și stratamentul clienților .

Mircea nu ataca niciodată ”vrăbiuțele” de la Mocani, căci acestea erau din partea liceului și fugeau de Cioacă ca dracu de tămâie, cunoscându-i năravul.

Omul lucra foarte ordonat, după planuri puse extrem de bine  la punct. Dispunea de ”subordonați” atent instruiți, umbla spilcuit îmbrăcat, aș spune chiar elegant și cum prindea un moment prielnic ataca fără milă. El era ajutat și de prietenii săi, birjarii: Aurică Belea, Nelu Fîstîc, Florică Caisă, Petre Muncitoru’…

Lucra după reguli simple. După ce cunoștea victima , fata pe care o vrăjea de mama focului, vorbindu-i foarte galant, o invita chipurile la o mare petrecere care se da taman în acea seară.  Birjarul cu care se înțelesese în prealabil, apărea ca din senin salutându-l slugarnic,  în timp ce îl întreba:  – Unde mergem domnule …doctor? ,  sau  inginer sau profesor, director, avocat etc…. În funcție de context, după cum cei doi stabiliseră  anticipat.  De aici a venit și vorba aia cu  ”Dă-te mare Cioacă!”. Foarte sobru , Mircea Cioacă, transpus parcă total în pielea personajului pe care îl juca la perfecție, îi ordona birjarului cu superioritate: – ”Vila Marchizu”!… -Am înțeles , să trăiți…! se auzea vocea complice a celui care trăgea hățurile trăsurii,  cu un zâmbet mijit în colțul gurii. 

 Vila Marchizu’, cuibușor de nebunii

 Trăsura pleca apoi pe strada  București, care pe atunci era luminată frumos, nu lăsată ca astăzi în întuneric…Cei doi  după ce ajungeau în dreptul  Regimentului 5 -Vlașca, treceau  pe lângă Spitalul Municipal, unde lume multă se plimba prin zonă, trecea apoi de barieră, căci atunci aici era o barieră și brusc virau la stânga pe șoseaua Turbatului unde după circa 200 de metri, pe carosabil, birja se cufunda într-o beznă totală. La vreo 300-400 metri mai încolo se afla vila Marchizu’. O celebră vilă ce în realitate  era o cocioabă aflată într-o vie formată din două odăi. Prima , prin care intrai,  în care se țineau iarna aracii de vie,  la adăpost și o parte din unelte,  iar următoarea o odaie cu un pat construit pe pari bătuți în pământ, cu scândură pe care era pusă rogojină, un  țolic  țesut și 2-3 căpătâie umplute cu paie

Casa mai  avea o ușă de intrare și o fereastră la fiecare odaie. Vila Marchizu era  proprietatea lui Titi Ciopronea, poreclit Marchizul. La petrecerile organizate aici  luau parte pe lângă Cioacă și birjarcu care el își aranja escapadele cât  și alți prieteni: Titu Marchizu’ sau Nicu Dumitru, poreclit Labă, care  era un tip urât, slab și crăcănat. Prinsă în laț , în noaptea aia de catran, acolo în pustiul ăla din vii, vulpița nu mai avea ce să facă și cădea la pace cu dulăii.

Cum se desfășura actul de dragoste dintre Mircea Cioacă și proaspăta victimă? În timp ce Labă aștepta la fereastră, despuiat, cu cravată la gât, ținând cu mâna o lumânare aprinsă și cu cealaltă o oglindă , ca să facă lumină,  cei doi începeau să se dezbrace. Nu era timp de prea mult preludiu.

Mai departe vă las pe dumneavoastră să dați frâu liber imaginației… Omul rămânea  însă întotdeauna  galant. Fetele nu erau niciodată abandonate acolo, în vila plăcerilor, în miez de noapte…Cioacă  le aducea întotdeauna  cu trăsura , înapoi la cuib. Iată de ce era atât de respectat de victime. În acest mod foarte multe dintre locatarele bordelurilor din municipiu au primit ”botezul dragostei”  de la Cioacă, atunci când au pășit prima oară în Giurgiu  cu scopul de a practica cea mai veche meserie de pe pământ. Vreau să vă fac însă o precizare, vila Marchizu’, de pe Turbatului era așezată chiar lângă via bunicilor mei,  unde eu  mergeam extrem de des și toate aceste lucruri nu numai că le-am auzit din gura celor bătrâni, a vecinilor acestora,  dar uneori câteva  dintre ele  le-am văzutcu ochii mei.

 Unde se afla stabilimentul Pacea generală

 Pe Cioacă l-am cunoscut ulterior,  personal.  Era mai mare ca mine , ca vârstă.  Din discuțiile avute cu el mi s-au confirmat foarte multe din aventurile sale, de care doar auzisem.

Până ne vom întâlni din nou săptămâna viitoare, vă doresc liniște și lectură plăcută!

 ( a  consemnat, Florian TINCU)

3 COMENTARII

  1. Viața ar fi ceva mai searbădă dacă n-as avea un frate mai mare în Giurgiu,care tocmai mi-a reamintit care era str.Turbatului (actuala Negru Vodă),”că acea clădire unde fusese stabilimentul”Pacea Generală” încă era în picioare când învățai tu la Școala nr.4 ,că despre Cioacă știau mulţi prin Giurgiu cu ce se ocupa și mai apoi și-a extins aria de acțiune și prin Bulgaria,mai precis la Ruse,(nume purtat și de „Restaurantul Dunărea” mai înainte,aflat vizavi de clădirea cu felinar roșu).”Era cât pe aci să-i spun că îl prețuiesc precum pe cei din „Fahrenheit 451″ (oamenii-cărți),dar m-am limitat la un simplu”Mulțumesc frate!”,și parcă îl vedeam spărgând de zor lemne în curtea plină de zăpadă albă și orbitor de curată…

  2. Dar tot pe str.Turbatului se petreceau și alte întâmplări,e adevărat,ceva mai târziu.O giurgiuveancă frumoasă foc,creolă și cu trăsături hispanice ,m-a invitat odată la ziua ei de naștere chiar pe strada cu pricina ,unde părinții ei aveau o vie.O cunoșteam de când era mică,fiind sora unui coleg de școală și locuiau pe strada Oinac,chiar în zona cuprinsă în poza de mai sus.Când m-a întâmpinat la poartă,îmbrăcată în pantaloni scurți și cu bluza înnodată în dreptul sânilor,mi-am dat seama ce caraghios eram în miezul verii la costum și cravată.Apoi m-a condus în vie,într-un loc umbros,am intrebat-o cine mai vine,dar ea aranja florile într-o glastră și mi-a arătat ,fredonând ușor o melodie ,că în afară de masă nu sunt decât două scaune.Atunci mi-am dat seama că m-a atras într-o cursă,dar ce cursă frumoasă!