572f6a1095f9cf4926e62ea5CSM București a câștigat Liga Campionilor în fața lui Gyor, chiar în Ungaria, după ce s-a impus la loviturile de departajare, scor 25-25 (4-1 după loviturile de 7 metri).

Gyor a preluat conducerea încă din start, iar din minutul 18 și-a dublat avantajul. La pauză însă, bucureștencele au intrat în avantaj, 13-12, după ce Gullden a marcat la ultima fază din 7 metri.

CSM a început partea secundă cu frâna trasă, însă de la jumătatea reprizei și-a dat drumul la joc și a revenit prin golurile lui Gullden și paradele senzaționale ale lui Grubisici. Finalul celor 60 de minute a fost de-a dreptul fabulos.

În minutul 59:39 Gyor a marcat din 7 metri prin Gorbicz și avea 22-21, dar time-out-ul antrenorului bucureștencelor Rasmussen a salvat situația și cu două secunde înainte de sfârșit CSM a marcat golul care a dus partida în prelungiri.

Prima repriză suplimentară a fost un fiasco pentru noi, nereușind să marcăm vreun gol. În schimb, unguroaicele au înscris de două ori. CSM a revenit fabulos în repriza a doua a prelungirilor. Jucătoarele noastre au egalat din nou în minutul 9:50 dintr-un 7 metri și au terminat la egalitate 25-25, ducând meciul la aruncări suplimentare de la 7 metri.

La loviturile de la 7 metri, CSM a jucat fără greșeală, iar Pessoa a apărat fantastic. Bucureștencele s-au impus în final cu 4-1.