Cotidianul “Jurnal giurgiuvean” şi-a propus strângerea de semnături pentru ridicarea taxei de pod la autoturisme pentru locuitorii Municipiului Giurgiu.

Menţionăm faptul că înaintea sărbătorilor de iarnă ( 27 decembrie 2017), CNAIR S.A. promitea oficial că începând cu luna ianuarie 2018 Compania va ridica taxa de pod pentru autoturisme, giurgiuvenilor. La ultima conferinţă de presă a PSD Giurgiu, reprezentantul ziarului nostru a reamintit senatorului Niculae Bădălău promisiunea făcută de Companie, care însă nici în prezent nu a fost onorată. În acest context senatorul giurgiuvean a promis faptul că se va implica direct în rezolvarea acestei chestiuni, făcând demersuri pentru ca locuitorii Municipiului Giurgiu să se bucure de această mică facilitate. Trebuie precizat faptul că nu sunt admise în cadrul  acestei  iniţiative autovehiculele de marfă.

Cotidianul nostru intenţionează să propună colegilor jurnalişti de peste Dunăre, din Municipiul Ruse, să urmeze exemplul nostru pentru ca măsura să se aplice concomitent în cele două localităţi. În foarte scurt timp vă vom anunţa şi  cum arată procedura depunerii semnăturilor necesare susţinerii acestei iniţiative, adresa on line la care cei domiciliaţi în Giurgiu, posesori de autoturisme, vor putea trimite acceptul, respectiv semnătura lor.

Redăm mai jos un fragment din comunicatul primit la redacţie în decembrie 2017, prin care Compania CNAIR S.A.  făcea  precizările privind taxa de pod.

 Totodată, precizăm că modificările propuse în prezentul proiect de ordin al ministrului transporturilor, nu se referă la nivelul tarifelor, ci la exceptarea de la plată a unor categorii de transporturi, după cum urmează: (…) 3. Se introduce o nouă excepție de la plata tarifelor de trecere pentru utilizarea podului peste Dunăre în sensul Giurgiu-Ruse pentru autoturismele deținute în proprietate sau, după caz, folosite în baza unui drept legal, de riverani.”

(Jurnal)