Instituția Prefectului Județul Giurgiu a transmis, cu puțin timp în urmă, raportarea pentru ultimele 24 de ore în ceea ce privește situația epidemiologică actualizată la nivelul județului Giurgiu, la data de 01.08.2020:

  • cazuri confirmate pozitiv – 404;
  • cazuri vindecate și externate – 295;
  • în carantină la domiciliu – 3.991 de persoane;
  • în carantină instituționalizată – 4 persoane.

 Până în prezent, dintre persoanele confirmate pozitiv, 29 sunt în izolare la domiciliu la ora actuală, iar 0 au fost externate la cerere.

Până în prezent, au fost testate 4.903 persoane, dintre care 79 în ultimele 24 de ore.

Polițiștii giurgiuveni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID -19.

În cursul zilei de ieri, 31 iulie a.c., 146 de polițiști din cadrul I.P.J. Giurgiu și 19 polițiști locali au desfășurat 70 de misiuni specifice. În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.

Autoritățile din Giurgiu mulțumesc tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă.

Activități executate în ultimele 24 de ore de efectivele de jandarmerie în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19:

  • 7 jandarmi au executat misiuni de menținere în sistem integrat cu poliția;
  • 13 jandarmi au executat misiuni menținere independent;
  • 24 de jandarmi au executat misiune de asigurare a măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei zonale și a zonei de protecție asupra localității Cartojani;
  • sancțiuni aplicate: 6 – în valoare de 2.200 lei.

    De asemenea, echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu şi cele ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă asigură asistenţă medicală în urma apelurilor primite prin intermediul numărului unic de urgenţă “112”.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 20 de apeluri la numărul de urgență ”112” referitoare la COVID-19. Echipajele desemnate din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu au efectuat 4 misiuni de transport la unități spitalicești.