Duminică dimineață,  pe o bancă din imediata apropiere a Catedralei cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului” din centrul Municipiului, un bătrân dormea chircit de frig , părând că este o contrareplică cinică a statuetei lui  Nicolae Iorga, care parcă îi veghea somnul, din imediata sa apropiere.

Era ora 10.30 și o parte dintre cei ce locuiesc în zonă, întrebați despre identitatea omului mi-au  declarat că omul fusese văzut încă de la primele ore ale dimineții , cu corpul înțepenit de gerul năprasnic de afară, resimțit în ultimele zile și la Giurgiu.

Imaginea surprinsă de aparatul foto este cutremurătoare. Un om cu răsuflarea înghețată, cu  visele probabil în agonie, protejat doar de Bunul Dumnezeu, la doi pași de biserica din care se auzeau psalmii slujbei de duminică. Un suflet  nebăgat de nimeni în seamă, neîntrebat de niciun trecător dacă are nevoie de ajutor…

Iată imaginea ce s-a deșteptat în mine atunci când m-am trezit cu el dând buzna în gândurile mele. Oare numai atâta poate face o comunitate de 60.000 de locuitori? Oare numai atât pot face instituțiile statului pentru cei părăsiți de șansă, de a-i condamna la însigurare?

Bătrânul acela zgribulit, lovit de neputință pe o bancă de fier, la doi pași de Catedrală, într-unul din cele mai frecventate zone ale  orașului, fără ca cineva să se sinchisească  vorbește lesne despre cât de mult ne respectăm și ne iubim semenii.

Suntem în prima săptămână   a Postului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos și deja, așa cum v-am demonstrat ,  am căzut la testul omeniei pe care atâta îl clamăm de fiecare dată când intrăm sau ieșim din Biserică. Cei care mai sunt duși prin acest loc….

Stau și acum, când scriu aceste rânduri și mă întreb, dacă bătrânul acela fără chip, împietrit sub cerul liber , a fost  doar o simplă întâmplare sau…

(Florian Tincu)