Sub titlul „Toamnă, bogată toamnă”, elevii Școlii cu clasele I – VIII „Marin Bădilă” din Malu s-au reunit în una din sălile de clasă unde, alături de cadre didactice și părinți, au întâmpinat – chiar dacă, cu o mică întârziere – venirea toamnei.
După cum ne preciza directorul unității școlare, Maria Diaconu, obiectivul fundamental al activității a fost dezvoltarea personalității elevilor prin frumosul existent în natură și literatură, astfel încât să devină consumatori și creatori de frumos.
„Activitatea, la care am avut invitați reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, în persoana inspectorului școlar prof. Adriana Luminița Alexandrescu, sau ai Bibliotecii Județene I.A. Bassarabescu – bibliotecar Cristina Mirea – a presupus recitare de poezii tematice, compuneri tematice, cântece, vizionarea unei prezentări PowerPoint tematice cât și realizarea de desene!” , mai spunea directorul Maria Diaconu.
Alături de cei mici au fost, ca întotdeauna, cadre didactice înzestrate cu dăruire față de meseria de dascăl: învățătoare Niculina Cristea, prof Amalia Minică, învățătoarea Ioana Burtișan, educatoarea Marilena Pomenea, precum și profesoarele Luminița Busuioc și Mariana Mihai, alături de secretarul școlii, Mariana Craiciu.
„De asemenea au fost implicați părinții elevilor care le-au fost alături la amenajarea decorului cu fructe și legume de toamnă, participând, unii dintre ei, efectiv, alături de cei mici, la activitate”, a încheiat directorul Școlii „Marin Bădilă” din Malu, Maria Diaconu.
(Jurnal)