După ce a crezut că şi-a văzut visul cu ochii, fiind ales (?!) consilier judeţean, recent emanatul Partidului Ecologist Român, Constantin Buduru, veşnicul traseist politic al judeţului, s-a trezit zilele trecute zvârlit ca o măsea stricată din „foncţie”, de însuşi preşedintele Partidului – Dănuţ Pop. Buduru fusese rebrenduit ca politician, după o lungă absenţă (pe care nu i-a resimţit-o nimeni!), cu puţin timp înaintea alegerilor locale când apăruse pe listele unei formaţiuni concupiscente politic:  MPNG-ul! Aflând de intenţia PSD-ului de a forma o majoritate în Consiliul judeţean prin atragerea altor câtorva  politicieni, Buduru şi-a jucat cartea, cerând un post de vicepreşedinte al CJ!(?) Se pare că acest lucru nu a fost deloc pe placul lui Bogdan Cantaragiu (care după dizolvarea pedeleului la Giurgiu, a început să-şi facă bezele cu predecesorul său în funcţia de preşedinte al PDL Giurgiu, Marin Anton (Că încurcate îţi sunt căile, Doamne!). Şi nu întâmplător i-a apucat această dragoste subită, căci când e vorba de ticăloşii  cei mai aprigi duşmani îşi dau mâna. Aşa că Cantaragiu (cacofonia este intenţionată!) i-a dat telefon preşedintelui Pop

să-i retragă de urgenţă sprijinul politic lui Buduru. În acest mod  aripa liberală a USL-ului a dorit să împiedice crearea majorităţii în tabăra Aliaţilor socialilor democraţi mânuiţi de Nicu Bădălău. Drept urmare Buduru Constantin şi probabil Pană Marian vor fi scoşi în decor şi înlocuiţi de nişte „yes mans”  gen Micică…, adică  următorii pe liste. Membri disciplinaţi care „să stea dracu în banca lor” şi să asculte de ordine, „s-a înţeles? Pe loc repaus!”

Ter Minator

1 COMENTARIU

  1. Din cauza acestui Cantaragiu va pleca totii oamenii la alte partide politice , a fost presedintele pdl sector 1 bucuresti avea un dosar pe la DNA audiat cu domnul Pasat si au zis ce de la Pdl sa vina la Giurgiu sa se uite de individ , dar cu Cantaragiu va pierde alegerile masiv in judetul Giurgiu rusine cantaragiu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.