Preşedintele de onoare al Dunării Giurgiu (şi totodată primarul municipiului), Lucian Iliescu, a recunoscut faptul că, graţie colaborării dintre “acvile” şi Ioan Niculae, consiliul local nu va mai fi principalul sponsor al clubului. În urma unei discuţii avute cu Niculae (finanţatorul Astrei Ploieşti, şi unul dintre cei mai bogaţi români) s-a stabilit deja un plan de acţiune pentru retur.

Astfel, Consiliul Local Giurgiu va suporta aproximativ 40% din costurile aferente celei de-a doua jumătăţi a sezonului actual, restul de 60% rămânând în grija lui Ioan Niculae. “Pentru primele şase luni ale acestui an, estimăm că vom cheltui aproximativ 18 miliarde de lei cu echipa de fotbal. Din această sumă, cam 40% va fi suportată de către consiliul local, aici fiind incluse organizarea meciurilor, costurile cu întreţinerea bazei sportive, transportul către meciurile din deplasare, cazarea şi masa fotbaliştilor. Restul de 60% vor fi suportate de Ioan Niculae, şi reprezintă cantonamentul extern din Antalya precum şi contractele jucătorilor şi antrenorilor” a declarat Lucian Iliescu. Se pare că “bossul” Interagro va livra în următoarele zile o “tranşă” de 6 miliarde pentru debutul acestui retur.

Bogdan VLADU

1 COMENTARIU

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.