După scandalul provocat de uciderea baschetbalistului american la Giurgiu, subsecretarul de stat Raed Arafat anunţa că Ministerul Sănătăţii a decis aplicarea unor amenzi, atât medicilor care s-au ocupat de acest caz, cât şi Spitalului Judeţean. A doua zi, consilierii judeţeni se întruneau într-o şedinţă extraordinară, în care, printre alte subiecte, s-a dezbătut şi acordarea unui ajutor financiar CSS Giurgiu pentru acoperirea cheltuielilor legate de repatrierea cadavrului tânărului. Acesta a fost momentul în care a fost abordată tema amenzii aplicate Spitalului Judeţean, o amendă deloc de neglijat, în condiţiile în care Consiliul Judeţean face eforturi extreme pentru asigurarea fondurilor necesare activităţii Spitalului. Practic, preşedintele Dumitru Beianu a declarat că aceşti bani vor trebui plătiţi din bugetul judeţului, adică al tuturor giurgiuvenilor, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii nu ridică un deget pentru a ajuta acest spital, un spital în care problemele trenează de ani de zile, un spital unde nu există linie de gardă la Urgenţă, unde nu există medici specialişti, fără a mai vorbi despre aparatură… În toate intervenţiile lor, consilierii – indiferent de culoarea politică, au subliniat că, în ultimele două legislaturi, Consiliul judeţean a alocat bani pentru orice (biserici, parohii, deplasări în străinătate…), numai pentru Spital nu, ajungându-se acum în această situaţie. Mai mult decât atât, consilierii îl acuză pe Raed Arafat de ”minciuni sfruntate”, referindu-se la declaraţia acestuia conform căreia Spitalul ar avea un contract cu o firmă privată, care ar asigura serviciile de imagistică medicală şi care nu ar funcţiona decât pe timp de zi, acesta fiind motivul pentru care sportivului american nu i s-a făcut investigaţia cu computer-tomograful. De fapt, Spitalul Giurgiu nu are un astfel de aparat! La propunerea consilierul Georgeta Mihuţ, s-a stabilit ca Serviciul Juridic al Consiliului Judeţean să atace în instanţă amenda aplicată Spitalului Judeţean. Şi, ca ”tacâmul” să fie complet, la puţin timp după ce se termina această şedinţă, Parchetul General anunţa că cei doi medici giurgiuveni aflaţi în gardă la producerea incidentului de sâmbătă seara sunt cercetaţi penal pentru ucidere din culpă! Aşadar, s-au găsit vinovaţii pentru moartea americanului… Comentariile sunt de prisos….

Cristina MOISE