fondtraumeaccidentrutier-1379606089fondtraumeaccidentrutier-1379606089Conform recentului bilanț susținut de către cadrele din IPJ Giurgiu, în anul 2015, la nivelul județului s-au produs 332 accidente rutiere, indicator în creștere cu 41 în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut când s-au produs doar 291 accidente rutiere. Un trend descendent l-au înregistrat accidentele rutiere grave, care sunt în scădere de la 97 la 94.

 Care sunt cauzele

 În ceea ce privește analiza principalelor cauze generatoare constatăm faptul că cele mai multe accidente grave s-au produs.

pe fondul vitezei neadaptate la condițiile de drum și a indisciplinei pietonilor .

Principala cauză de producere a accidentelor de circulație este însă viteza neadaptată la condițiile de drum , în creștere anul trecut față de 2014, de la 54 la 59.  Urmează  abaterile bicicliștilor unde se observă o creștere de la 22 la 38 de accidente, traversarea neregulamentară a pietonilor, care se menține la nivel ridicat (36), neacordarea de prioritate a vehiculelor – unde sunt creșteri de la 22 la 30 și nu în ultimul rând nerespectarea distanței între vehicule, unde s-au înregistrat creșteri de la 13 la 28.

 Care sunt dușmanii cei mai de temut în trafic

 Cumulat, viteza și neacordarea de prioritate au stat la baza producerii celor mai multe accidente grave, dar corelat cu interacțiunea între participanții la trafic, se trage concluzia că pietonii și bicicliștii implicați in accidente rutiere atrag urmări grave sau deosebit de grave ca și consecințe ale indisciplinei in trafic, afectând siguranța rutieră în mod direct.

Toate aceste accidente rutiere produse cât și faptele de natură penală și contravențională constatate s-au înregistrat în ciuda activităților educativ – preventive pe care polițiștii le-au derulat aproape zilnic și care au vizat reducerea riscului rutier, cunoașterea și respectarea normelor rutiere, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care le încalcă.

(Jurnal)