IMG_0005Drama doctorului Arsache, pentru care alţii şi-ar fi pierdut minţile

Şansa de a fi locuit în comuna Arsache timp de 10 ani, în reşedinţa construită de  către dr. Apostol Arsache şi cea de a-l fi avut învăţător pe Iordan Firimiţă, unul dintre cei  care s-au  interesat permanent de trecutul comunei, îmi dau astăzi posibilitatea să vă relatez unele aspecte şi  întâmplări  ascultate şi văzute de mine în comuna Arsache, (astăzi comuna Vedea).

Datele respective nu sunt extrase din documente de arhivă, ci pur şi simplu sunt întâmplări sau povestiri transmise oral, din generaţie în generaţie, de către oamenii locului.

Sătenii comunei Arsache spuneau că bunul lor stăpân, doctorul Arsache, a fost lovit de o mare nenorocire în anul 1835. Fiul său, Gheorghe,  student la Viena, s-a sinucis împreună cu iubita sa, şi ea tot studentă… Motivul ar fi fost faptul că dr. Apostol Arsache nu ar fi fost de acord cu decizia fiului său, de a se căsători cu o iubita sa, pe motiv că aceasta era…evreică.

Durerea din sufletul tatălui a fost groaznică. Cu judecata sa întotdeauna clară şi dreaptă a înţeles  ce greşeală  comisese nepermiţând ca tinerii să-şi clădească fericirea. Căinţa lui s-a manifestat prin decizia de a ridica acolo în sat, o biserică, întru pomenirea sufletelor copiilor  sperând ca astfel să aibă parte de iertarea Cerească, iertarea lui  Dumnezeu faţă de  marele său păcat.

Povestea Bisericii ”Sf. Pantelimon” din Vedea, pictată de Tăttărăscu

În comuna Parapani/ Arsache/Vedea  pe atunci nu exista biserică… Legenda spune că locuitorii se rugau într-o biserică de lemn, adusă de ape.  Asta ne povestea la şcoală,  învăţătorul nostru…  Sfântul lăcaş s-a terminat de construit prin anul 1840.

Pictura icoanelor,  în prima parte a ridicării Bisericii, a fost executată de un meşter pe nume Gheorghe Zugravul. Peste ani, între  1873-1874, A. Arsache  l-a adus să continue lucrarea pe cel mai renumit pictor de biserici al secolului al XIX-lea, marele nostru artist Gheorghe Tăttărăscu, care a repictat întreaga biserică într-un stil nou, figurile sfinţilor reprezentând chipuri de oameni simpli, renunţând astfel la stilul bizantin folosit în acea vreme. Pictorul se şcolise în Italia prin anii 1844 şi venise cu idei noi şi maniere italiene, tehnici pe care le-a aplicat când a pictat Mitropolia din Iaşi şi în alte biserici printre care şi biserica din Arsache, cu hramul ”Sf. Pantelimon”.

Printre podoabele bisericeşti importante, donate de către ctitorul Bisericii, dr. Apostol Arsache,  sunt: Evanghelia legată în argint (donată în 1863) şi icoana Sf. Pantelimon din argint aurit, (donată în anul 1874).

Biserica a fost declarată ulterior monument istoric. Personal am trecut pragul acestei biserici în perioada 1938-1946 când am locuit în Arsache, unde am urmat cursurile şcolii primare.

IMG_0001Teodor Popescu şi Iordan Firimiţă – dascăli” de suflete

De atunci păstrez adânc săpat în sufletul meu, ca pe proprii mei părinţi, doi oameni de o valoare inestimabilă pentru mine şi de la care am avut de învăţat numai lucruri bune care m-au călăuzit în viaţă:  preotul Teodor Popescu şi învăţătorul Iordan Firimiţă.

Preotul mi-a deschis ochii şi m-a îndrumat pe calea cea dreaptă, pe care orice om trebuie să o urmeze. Nu pot să uit frumoasele vorbe pe care le ascultam când el începea slujba din biserică sau la orele de religie pe care ni le preda.

Nu pot găsi cuvinte şi pentru a vă reda măreţia interioară a bisericii, splendoarea picturilor ce împodobesc sfântul lăcaş.

Am avut fericirea să respir aerul de credinţă şi să ascult frumoasele slujbe care se făceau colo, într-o perioadă când această biserică arăta ca un trandafir în roua dimineţii.

Cum arată însă interiorul acestui lăcaş astăzi, prefer să tac ca să nu-l supăr pe părintele Vamoş. Am mai vorbit odată pe un post de televiziune,  când am arătat  care este adevărul în legătură cu starea Bisericii din Arsache astăzi iar prea măritul Episcop de Giurgiu s-a supărat crunt pe mine. Îl rog pe dânsul să ne spună, să stea scris într-o carte care este purul adevăr despre această Biserică…

Este adevărat că s-au făcut unele discuţii despre posibilitatea de a se spăla şi aduce la adevărata valoare pictura de pe pereţii Bisericii,  dar toate aceste acţiuni au rămas la nivel de simple intenţii. Păcat!

IMGÎnvăţătorul Iordan Firimiţă mi-a fost dascăl în clasele primare.  El m-a învăţat ”buchea” cărţii,  să socotesc şi să recit poezii… Un om blajin  şi iertător,  dar neînduplecat cu cei care se lăsau pe tânjeală – cum zicea dumnealui. Nimic din ce  ne-a învăţat  pentru viaţă nu am uitat şi ca semn al recunoştinţei mele i-am dedicat o epigramă: Pe noi el carte ne-a învăţat/Cu dragoste şi cu credinţă/ Şi cu nuiaua el ne-a dat/La palmă,  câte-o …Firimiţă.

Pentru că astăzi , când aştern aceste rânduri,  este ziua de 9 martie – ”Mucenicii” – mi-am adus aminte că în anul 1991 ne-am adunat foştii colegi care am absolvit şcoala primară în anul 1944. Am căutat în albumul de amintiri şi am găsit fotografii de atunci, vechi de 25 de ani! L-am avut în mijlocul nostru pe iubitul nostru dascăl Iordan Firimiţă, atunci în vârstă de 83 de ani (coincidenţă, cât am eu astăzi). A fost ultima reuniune de o aşa amploare,  din câte am înţeles, care a avut loc în vechea şcoală, în sala de gimnastică a acesteia.

De organizarea întâlnirii  s-au ocupat regretaţii noştri colegi Grigore Mirea, Chiru Popescu, Gogu Degeratu şi Dudu Degeratu cu care mai am încă plăcerea să mai pot vorbi din când în când, depănându-ne amintirile… A fost o binecuvântare pentru toţi participanţii.  Ne-am adus aminte de anii copilăriei, de năzdrăveniile pe care le făceam şi ne-am informat totodată, reciproc, despre realizările obţinute de-a lungul anilor.  Ani, au trecut pe nesimţite, au zburat mai repede decât noi ne aşteptam, mulţi dintre noi nici nu mai sunt …

Gândesc că cei rămaşi , avem obligaţia să ne comportăm cu demnitate, să fim exemple de urmat. Nu trebuie să terfelim imaginea generaţiei din care am făcut parte, o generaţie de sacrificiu cum mereu ni se spunea. Suntem obligaţi de cei care ne-au educat să ducem mai departe steagul credinţei  şi al dreptăţii învăţând pe cei tineri ce înseamnă spiritul de român şi că tot ce e românesc nu piere şi nici nu va pieri. Dacă nu-ţi cunoşti  rădăcinile, dacă nu ştii de unde vii, niciodată n-ai să ştii unde să ajungi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Bebe Călinescu

2 COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.