Luni, 3 octombrie, ne spune Carmen Mihaela Peţanca, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Giurgiu (CJCPCT), au început oficial cursurile anului de învăţământ 2011-2012 la Şcoala Populară de Arte şi Meserii, şcoală ce funcţionează în cadrul instituţiei noastre. Avem profesorii calificaţi la toate catedrele, profesori care predau câte o normă întreagă sau o jumătate de normă. Anul acesta cursurile şcolii sunt urmate atât de elevi care au mai învăţat şi în anii anteriori, aflându-se în anul doi sau trei de studii, elevi care

s-au înscris în primul an, dar şi elevi care continuă să studieze şi după ce au absolvit un curs în dorinţa de a-şi perfecţiona măiestria artistică. „La clasa de pictură condusă de Petra Şerbănescu sunt înscrişi 15 cursanţi. La clasa de grafică condusă de Daniela Cosac avem peste 30 de elevi. De aceste cursuri sunt interesaţi elevii de gimnaziu şi liceu, dar şi cei interesaţi să urmeze Facultatea de Arhitectură. Datorită experienţei doamnei profesoare, elevii au obţinut rezultate deosebit de bune, mulţi dintre ei urmând cursurile Facultăţii de arhitectură din Bucureşti. La clasa de acordeon, condusă de Valentin Mărgean, avem deocamdată 17 copii înscrişi, număr mai mare decât cel din precedentul an şcolar. Aici vin copii şi din judeţ, şi datorită lor am deschis cursuri externe la Putineiu şi Izvoarele, cursuri care se desfăşoară împreună cu cele conduse de coregraful Petre Moga, din dorinţa de a revitaliza formaţiile artistice de dansuri pentru copii, şi referentul de la meşteşuguri populare, acesta fiind salariatul CJCPCT. Stăm foarte bine ca număr de elevi şi la clasa doamnei profesoare Elisabeta Stoenescu, iar la clasa de dans sportiv condusă de Florentina Ştefan avem 30 de cursanţi. La clasa de pian condusă de profesoarele Cătălina Ţone şi Mărioara Danilov am observat că anul acesta a crescut numărul copiilor înscrişi de la 45 la peste 60.

La clasa de chitară a domnului Ernest Dicu sunt peste 45 de cursanţi cu vârste de la gimnaziu până la studenţie. Mulţi vin şi duminica la cursuri, deoarece vin de la facultăţile din Bucureşti, dorinţa de a studia tainele chitării fiind imensă. La orgă, la clasa lui Ion Niţă (BOB), avem 20 de copii, atraşi inclusiv din judeţ, din localitatea Pietrişu. O parte din aceşti copii au susţinut recent un spectacol pentru bătrânii din Căminul de la Mironeşti. La clasa de canto- muzică uşoară condusă de Mihaele Ţiţeica avem 26 de copii. Aceştia au participat cu rezultate foarte bune la diverse concursuri şi festivaluri din ţară. Cei 20 de cursanţi de la clasa maestrului coregraf Velicu Prodan îşi înşuşesc tainele dansului popular, iar Liliana Truică are mai multe adolescente care vor să înveţe o meserie, multe din ele reuşind chiar să se încadreze în câmpul muncii după ce au studiat machiajul artistic. La vioară, avem o catedră de o jumătate de normă unde studiază deocamdată 10 elevi”. În cadrul Şcolii, ne-a mai precizat directorul Carmen Mihaela Peţanca, funcţioneză cu rezultate bune şi cursurile de artă populară, cursuri care se desfăşoară în localităţile Oinacu şi Băneasa. Cursurile unde se învaţă cusăturile tradiţionale sunt predate de Ecaterina Balaban şi la ele vin 30 de copii, din clasa întâi până la vârsta de adolescent. La Oinacu, profesorul Elena Ţâru predă cursuri de ţesături tradiţionale, iar Costel Ţâru arta cioplirii lemnului. Aceste sunt cursuri externe, dar avem şi în municipiul Giurgiu astfel de cursuri în urma unei strânse colaborări cu şcolile generale  nr. 6 şi 7, dar şi cu copii instituţionalizaţi. Practic, dorim să revitalizăm aceste preocupări, menţionând că aceşti copii de Şcoala Populară de Arte şi Meserii au participat cu diverse lucrări sau au făcut demonstraţii practice la Târgul de Moşi, cum a fost cazul copiilor din Meletie, Oinacu şi Giurgiu. Tot pentru promovarea meşteşugurilor tradiţionale am devenit parteneri într-un proiect internaţional intitulat „Firele care ne leagă”. Este un proiect care se derulează în perioada 2010-2013 între 7 ţări: România reprezentată de municipiul Giurgiu prin CJCPCT, Cipru, Finlanda, Grecia, Bulgaria, Estonia şi Germania. Proiectul este organizat de Fundaţia „Acţiunea Civică Giurgiu” şi vizează promovarea valorilor artei tradiţionale. Până acum au avut loc două întâlniri de lucru, una la noi în instituţie şi una la Târgul de Moşi. În încheiere, aş dori să menţionez că la cursurile Şcolii Populare de Arte şi Meserii se primesc în continuare înscrieri, deoarece noii cursanţi care vin de acum încolo vor veni într-un an pregătitor pentru cursurile anului şcolar 2012-2013, a subliniat directorul Carmen Mihaela Peţanca.

Heliade CĂLIN