Legea Învăţământului, intrată în vigoare la 1 ianuarie, bulversează, deopotrivă, elevii, părinţii şi cadrele didactice. Cel mai recent exemplu: introducerea aşa-numitei clase “zero”, care, la Giurgiu, nu va fi organizată în toate şcolile. Subiectul a fost abordat, într-o conferinţă de presă, de Monica Ionescu (foto), care a vorbit în calitate de cadru didactic: ”Una din numeroasele “aberaţii” ale deja celebrei clase “zero” este că în aceeaşi clasă vor trebui să înveţe copii de 5 ani cu cei de 7-8 ani. Şi asta pentru că, dacă ştiu cum îi cheamă şi câţi ani au, trec de testul psihosomatic şi micuţii născuţi în 2006 sunt declaraţi apţi pentru clasa întâi, unde vor învăţa alături de copii de 7 sau chiar 8 ani. O altă problemă este legată de pregătirea cadrelor didactice, care, la clasa zero, ar trebui să aibă dublă specializare: învăţător şi educator. Apoi, nimeni nu ştie ce se întâmplă după clasa zero: copiii care trec în clasa întâi vor rămâne la aceeaşi învăţătoare sau vor fi preluaţi de un alt cadru didactic? În plus, după noua lege, copiii vor sta 10 ani în şcoala generală, ceea ce, în opinia unei bune părţi a cadrelor dicatice, este o altă prostie, pentru că, din clasa a noua, ar fi trebuit să treacă într-o treaptă superioară a învăţământului”, susţine Monica Ionescu. La rândul său, purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, a declarat: “Pentru că aceste probleme, ca şi multe altele, sunt încă nerezolvate, schimbarea Legii învăţământului – ca şi a celor ce vizează sănătatea şi asistenţa socială – va fi prioritate absolută pentru USL, imediat ce va ajunge la guvernare”. Revenind la problema clasei zero, de menţionat că nu în toate şcolile din oraş va funcţiona o astfel de clasă, ceea ce ridică mari semne de întrebare în privinţa copiilor care ar trebui să intre în clasa zero: dacă la şcoala unde sunt arondaţi nu există această clasă, vor fi nevoiţi să traverseze – în unele cazuri – oraşul, pentru a merge la o şcoală cu clasa zero? În plus, şi acolo unde vor fi organizate aceste clase se va renunţa la alte clase sau vor fi comasate. Un exemplu este Şcoala 10, unde, pentru a se înfiinţa clasa zero, se renunţă la cea care funcţiona în cadrul programului “A doua şansă”.

Cristina MOISE