
Cotidianul britanic Daily Mail scria în 23 noiembrie 2011: „Va fi oare prinţul Charles încoronat rege al României? Potrivit cotidianului britanic atacurile președintelui de atunci al României, Traian Băsescu la adresa regelui Mihai și a monarhiei ar fi fost motivate de ideea că Prințul Charles al Marii Britanii, ar fi putut fi tentat să se lase încoronat ca rege al României. Daily Mail lansa această ipoteză plecând de la o serie de speculaţii apărute în presă.
Ziarele din Europa Centrală au speculat imediat faptul că prinţul Charles ar putea ajunge rege al României, în cazul în care monarhia ar fi reinstaurată.
Deci, dacă Prințul Charles se plictiseşte să aştepte să urce pe tronul Marii Britanii, el ar putea fi tentat să se lase încoronat rege Carol al III-lea, comenta atunci Daily Mail, notând că Charles este deja cel mai longeviv moştenitor la tron din istoria Marii Britanii.
Tot ei precizau însă că este puţin probabil ca Charles să fie luat în serios ca eventual pretendent la tron, atâta timp cât regele Mihai este în viaţă, el având la acel moment venerabila vârstă de 90 de ani.
În pofida reintroducerii democraţiei, în ultimii ani s-au înregistrat însă tot mai multe apeluri în România penru reinstaurarea monarhiei. Şi după ce s-a aflat într-un interviu, cu doar câteva săptămâni în urmă, că Charles are legături de sânge cu Vlad Ţepeş, numele său a fost, în mod bizar, aruncat în joc, menționa Daily Mail.
Ziarele mai scriau că, în afara legăturii cu Vlad Ţepeş, mama prinţului Charles, regina, este la rândul ei înrudită cu fostul rege Mihai.
Fabrica zvonurilor a fost alimentată şi de faptul că ministrul de atunci al turismului şi dezvoltării, Elena Udrea s-a dus la Londra pentru a se întâlni cu Charles, la Clarence House.
Și astfel , ziarele au mers şi mai departe, speculând că Charles ar putea renunţa la tronul Marii Britanii în favoarea fiului său cel mare, William, devenind următorul rege al Românie
Ba chiar că acesta este motivul pentru care preşedintele Traian Băsescu ar fi lansat o serie de atacuri la adresa regelui Mihai şi a monarhiei, în general…
În sprijinul acestei ipoteze, presa britanică mai scria: (…) Charles este pasionat de România. El iubeşte Transilvania atât de mult încât a cumpărat o mică locuinţă de vacanţă în regiune, aminteşte Daily Mail. Charles a cumpărat în secret proprietatea din satul Viscri în 2005 cu ajutorul trustului Mihai Eminescu, organizaţie caritabilă cu sediul în Marea Britanie care luptă pentru protejarea satelor româneşti cu caracter istoric. El a plătit 18.000 de lire sterline pentru locuinţa cu trei camere, datând din secolul al XVIII-lea. Viscri se află într-o zonă pitorească în inima Transilvaniei, nord-vest de Braşov, şi este populat de români şi romi, mai scria cotidianul, care sublinia faptul că prințul Charles a vizitat satul de mai multe ori şi este atât de impresionat de simplitatea vieţii de acolo, încât îşi petrece o mare parte din vară, an de an, în Viscri.
(Jurnal)