Celebrul Mihai Petre a dansat vineri la Giurgiu  alături de elevii Şcolii „Acad. Marin Voiculescu” (FOTO/VIDEO)

0
777

Demarată în decembrie 2017 printr-un spot TV care o are în centrul acțiunii pe cunoscuta handbalistă Cristina Neagu, campania ”Start la mișcare cu Tedi” continuă să transmită copiilor mesajul de a face sport și mișcare, adresându-se acestora și în cadrul unor vizite desfășurate în școli din țară. Astfel, elevi din Giurgiu, Ploiești, Vatra Dornei și Vălenii de Munte vor afla informații interesante și utile despre importanța mișcării. Nu în ultimul rând, vor pune și în practică cele însușite într-un mod care le va face acestora mare plăcere: în pași de dans. Mentor și antrenor le este, anul acesta, cunoscutul dansator Mihai Petre.

Vineri, 4 mai, aproape de ora prânzului celebrul dansator de dans sportiv şi om de televiziune, Mihai Petre, a fost prezent la Giurgiu în cadrul unui proiect („Start la Mişcare”) derulat cu sprijinul elevilor şi cadrelor  didactice ale  Şcolii gimnaziale Acad. Marin Voiculescu din Municipiul Giurgiu.

Reputatul dansator a explicat elevilor participanţi la proiect, în paşi de dans,  care este importanţa alimentaţiei şi a mişcării în viaţa fiecăruia dintre noi.

Pe lângă Mihai Petre, doi dintre copiii care frecventează cursurile şcolii sale de dans, Daria şi David, de 8, respectiv 9 ani, din Bucureşti, au făcut, la rândul, o mică demonstraţie de artă a dansului (tango, salsa şi jive).

Un scurt şi interesant interviu cu vedeta puteţi citi în numărul de luni, 7 mai, al cotidianului nostru…