Un om a murit în spitalul Giurgiu. Dumnezeu să-l ierte! Nu știu cum aș fi reacționat eu, dacă aș fi trecut printr-o asemenea dramă, cu un om drag mie.

Este însă nedrept să etichetăm Spitalul județean Giurgiu numindu-l ”abator”, ba uneori ca ”morgă”, așa cum s-au grăbit unii să-l numească. Sunt totuși oameni care muncesc în această instituție și chiar își propun să salveze vieți. Punând această oribilă etichetă nu ne facem altceva decât un mare deserviciu, ca giurgiuveni. Câți medici sau asistenți calificați vor mai avea oare curajul să își dorească să lucreze pe viitor în acest spital, după acest ”review” cinic?

Câți investitori vor mai avea oare chef să sponsorizeze sau să investească bani în aparatura sau instrumentarul medical al unui loc descris ca un tărâm al groazei în care domnește umbra lugubră a morții?!

Dincolo de asta, atunci când scriem despre cazuri medicale, trebuie să avem grijă la proprietatea termenilor. Spun asta pentru că autorul materialului acuzator, care pune etichete sinistre Spitalului de Urgență Giurgiu, confundă specialitățile, citez: Uroloaga de la Giurgiu e intr-o continuă vacanță și aventură, iar afecțiunile neurologice cad pe mâna te miri cui.(??)”

Păi, din câte știu eu, urologia nu e totuna cu neurologia… Altfel spus, să nu confundăm ”mâncarea” cu ”mâncărimea”! În privința cazului de față nu ar trebui să ne hazardăm în a da niciun fel de sentințe…

Cu doar câteva zile în urmă un mare chirurg cardiovascular, Dan Cioată,  ce a lucrat mult timp în celebrul spital din Tg. Mureș, actualmente chirurg la Spitalul din Timișoara, spunea în cadrul unui interviu că cea mai grea fază a unei operații este ”sângerarea”!  El mai preciza că din acel moment, al sângerării, numai Dumnezeu și sistemul de autoapărare mai poate salva bolnavul. Și din câte am aflat, pe surse, se pare că tocmai de la o asemenea sângerare organismul pacientului de la Giurgiu, a cedat.

Nu cred că am putea să ne îndoim nici de capacitatea profesională a medicului Dinu Mihnea, fiul reputatului chirurg Dinu Nicolae.

Din răspunsul conducerii Spitalului înțelegem că, până la acest moment, rudele celui decedat nu au înaintat nicio plângere, deși, dacă vor avea suspiciuni, au tot dreptul să o facă. De aia există malpraxis!

Însă, înainte de a arunca cu piatra în efortul unui întreg colectiv de oameni ai acestui spital, este bine să avem luciditatea de a-i lăsa pe cei care chiar se pricep la medicină, la intervenții cardiovasculare, să judece și să dea sentințe.

A mai murit un om în Spitalul județean de Urgență. Dumnezeu să-l odihnească…!

Să nu transformăm însă acest incident nefericit într-o vânătoare de vrăjitoare. Moartea unui om nu poate anula zecile de vieți salvate, lună de lună, pacienții internați în stare gravă ce se întorc acasă pe picioare.

Dacă vom continua să lipim etichete de acest fel și să dăm în continuare verdicte din spatele unui calculator, să nu ne mirăm dacă  într-o zi, din acest spital nu va mai rămâne decât un biet dispensar, în care, câteva cadre ruginite – care încă nu au dat bir cu fugiții când au auzit că lucrează într-un „abator” – așteaptă răbdători, pensionarea.

(Florian Tincu)