Mașinile nu vor mai putea fi parcate pe trotuar dacă nu este asigurată o lățime de minimum doi metri destinată circulației pietonilor, prevede ultimul proiect de lege depus la Parlament la finele anului trecut.
După cum am aflat de pe site-ul celor de la Profit.ro. inițiatorul acestei noi legi , pornește de la constatarea că deplasarea pietonilor și persoanelor cu dizabilități, care utilizează cărucioare cu rotile, a devenit un calvar din cauza autovehiculelor staționate sau parcate pe trotuare. Mai mult, pietonii, inclusiv copiii însoțiți sau nu de părinți, ajung din acest motiv să meargă pe partea carosabilă a drumurilor publice, supunându-se astfel riscului unor grave accidente.
În expunerea de motive se mai arată că până și un metru de trotuar este insuficient, în special când e vorba și de deplasarea cărucioarelor pentru copii sau pentru persoanele cu dizabilități, iar pentru intervențiile ambulanțelor și pompierilor este nevoie de un spațiu mai mare.
Nimeni însă nu are o inițiativă legislativă de construire de noi locuri de parcare subterane sau supraterane, așa cum ni s-a promis ani de-a rândul. Ba chiar Lucian Iliescu pe vremea când era primar, promitea giurgiuvenilor o parcare occidentală, suprateajată…
Între timp actualul deputat a renunțat la așa ceva și și-a ridicat pentru el și familia sa , Halele unei Piețe Centrale și a unui market care a ocupat tocmai locurile de parcare din piața publică, paralizând pur și simplu traficul în cea mai frecventată zonă a municipiului.
(Jurnal)