Nu mai este o noutate faptul că o parte dintre cei care sunt aleși primari de comune, la scurt timp după instalare încep să se comporte ca și cum ar fi proprietarii acestor localități.Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât unii primari își alcătuiesc echipe de conducere (viceprimari, secretari, juriști, funcționari etc) din oameni neinstruiți, lipsiți de profesionalism, ce dovedesc deseori că nu cunosc și nici nu au chef să aplice legea.

De curând o serie de locuitori din comuna Oinacu ne-au adus la cunoștință cazul primarului din această localitate, Ion Laurențiu Burtavel, despre care spun că ”se comportă ca un dictator”. Ei susțin că primarul comunei învecinate Municipiului Giurgiu, și-ar fi făcut un obicei din a exercita presiuni asupra unor cetățeni pe care îi consideră ipotetici adversari politici, sau susținători ai unui alt viitor candidat la funcția de primar al localității. Una dintre recentele sale victime este Florea Gică Ionel. Un cetățean onest, cum ne-au declarat câțiva dintre locuitorii comunei Oinacu, ce a dovedit că are spirit antreprenorial , în prezent fiind administrator al mai multor societăți de pe teritoriul localității. Așa cum ne mărturisea, omul și-a luat inima în dinți, cum se spune, explicându-ne contextul în care primarul Burtavel ar fi cășunat pe el ca văcarul pe vaci. 

”Cu trei zile înainte de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, povestea Florea Gică, domnului primar i s-a părut că eu am prieteni printre liberali, dumnealui fiind reprezentantul altui partid (Partidul Social Democrat – n.r.). Mi-a telefonat și mi-a spus că ar fi putut să îmi darâme terasa uneia dintre unitățile pe care le dețin, dar datorită faptului că ne-am ”ajutat” odată, nu a mai făcut acest demers. În scurta discuție telefonică l-am rugat să discutăm personal, nu prin telefon, mai ales că locuim într-o comună, distanțele fiind foarte mici, fiindu-mi foarte ușor să mă deplasez la Primărie.
După primul telefon, domnul primar a mai continuat să mă sune de pe telefonul Primăriei și, întrucât mă aflam în timpul mesei, nu am răspuns. Este o regulă pe care mi-am impus-o, atât mie cât și familiei mele. După un timp, relativ scurt, m-am îndreptat către Primărie.
Nu făcusem prea mulți pași când am fost sunat de către soție care mi-a spus că a fost contactată telefonic de către primar pentru a-i comunica că ”ne va distruge”, că ”ne va dărâma prelata de la terasă”. Între timp am ajuns la Primărie, însă dumnealui nu mai era în instituție. Cel puțin așa am fost eu informat. Am apelat numărul după care fusesem sunat de către primar chiar din incinta Primăriei.
Dar, deși din interiorul biroului primarului se auzea sunetul telefonului pe care eu îl accesasem, cel aflat înăuntru nu a dorit să aibă un dialog cu mine. Am mai stat o oră, după care am plecat” ne-a explicat Gică Florea.
Tocmai când credea că totul nu a fost decât un incident nefericit și nimic altceva, Gică Florea a avut o nouă surpriză: ”Ulterior mi-a trimis și o adresă, imediat după alegeri, din partea Primăriei Oinacu, în care era menționat că în termen de două zile de la primirea acesteia să eliberez domeniul public, pe care îl ocup ilegal, iar în caz contrar voi suporta rigorile legii. Eu dețin în Oinacu două magazine și un bar. După trei zile de la primirea adresei am fost contactat din nou de către domnul Primar, m-a întrebat dacă am primit adresa, deși era o întrebare pur formală, dumnealui fiind convins că am primit înștiințarea, întrebându-mă de ce nu am eliberat domeniul public pe care îl ocup ilegal. I-am explicat că în Centru magazinele pe care le dețin, în speță cele două, sunt proprietate și ca atare trebuie să îmi demonstreze că ocup ilegal domeniul public, cu documente. Căci în centrul Comunei este situat unul dintre magazine, pe care eu îl am închiriat” –ne-a precizat acesta.

”Big Brother” de Oinacu

Gică Florea ne mai spunea că – ”așa cum a fost realizat proiectul – magazinul său este învecinat cu gardul Poliției. De fapt țevile nu depășesc în perimetru terenul închiriat. Problema cu magazinele constituie doar pretextul. În realitate la noi în comună s-a instaurat de ceva timp o dictatură.
Se apelează la  practici ce nu au legătură cu vremurile în care trăim domnul primar dorind să dețină controlul total! Să controleze cercurile de cunoștințe, să monitorizeze discuțiile adică un fel de BIG BROTHER.

Adresă ”de tot râsul”

Mâhnirea lui Florea Gică vine și din faptul că – așa cum ne declara – el se numără printre cei câțiva agenți economici ce aduc venituri substanțiale la bugetul local al comunei. Cine ar avea interesul, ca primar de localitate, să distrugă un venit deloc de neglijat, sigur și permanent…Și mai ales unui întreprinzător care își plătește dările la timp? – se întreba retoric interlocutorul nostru, vizibil contrariat de intenția primarului Burtavel.
Dar iată cum ”sună” această adresă cu oarece sens anecdotic:
Adresa nr. 4810/ 21.11.2019,

CĂTRE
DOMNUL FLOREA GICĂ NINEL
SAT OINACU, STRADA PRIMARULUI NR. 15
Vă punem în vedere că în 2 zile de la primirea prezentei să vă retrageți de pe domeniul public pe care îl ocupați ilegal în fața celor două magazine pe care le dețineți în satul Oinacu. În caz contrar veți suporta rigorile legii.
Adresă semnată de primarul Laurențiu Burtavel și secretarul GENERAL (măi, să fie…!), Mihalcea Ion. 
După cum se observă conținutul adresei arată pe lângă vanitatea exagerată a angajaților Primăriei (funcția de SECRETAR ”GENERAL”!!), carențele grave ale celui ce a redactat acest text, privind semantica. 
De precizat și faptul că adresa cu pricina nu respectă nicio regulă din ceea ce probabil se dorește a fi o ”somație”. În primul rând somațiile trebuie adresate nu unei persoane fizice, ci administratorului societății/ instituției, ce ar fi trebuit precizată încă din debutul adresei.
Tododată somația trebuie expediată către sediul societății și nicidecum către o persoană. Dacă citim cu atenție textul, ce are un oarece iz de amenințare, deducem că domnul Florea Gică Ninel, trebuie să se retragă de pe domeniul public, unde ”staționează” (!!) ilegal în fața celor două magazine (?!)

Strada ”Primarului”

Parcurgând textul adresei cineva ne spunea (mai în glumă, mai în serios) că i se pare firesc că pe adresa de amintită mai sus să nu se insereze nicio dispoziție legală, atâta timp cât destinatarul adresei, Florea Gică își are spațiul comercial taman pe…”Strada Primarului”. Da, Da! Nu râdeți!
În comuna Oinacu, primarul are stradă. Asta ar putea înțelege oricine pășește în această localitate și citește plăcuța de pe garduri cu numele străduței.

Pretext sau … tertip

Dincolo de toate acestea, astfel de decizii se iau după o prealabilă consultare a consilierilor locali sau eventual după o discuție prealabilă cu cel ce urmează a fi sancționat, punându-i-se în vedere, pe un ton civilizat, articolul de Lege sau Hotărârea de Consiliu ce reglementează o astfel de dispoziție și respectiv, conținutul acesteia.

Florea Gică Ninel ne mărturisea la rândul său, că până la prealuarea mandatului de primar de către Laurențiu Burtavel, plătise anual Primăriei Oinacu o taxă pentru copertina ce a devenit astăzi motiv de conflict între primar și agentul economic învinuit că ocupă abuziv o părticică din domeniul public al comunei.
După venirea primarului Burtavel – ne spunea Gică Florea, acesta a preferat să păstreze relațiile cu cetățenii comunei pentru a le putea aminti, probabil, înaintea alegerilor electorale, că dacă nu va mai fi ales, toate modificările, anexele și construcțiile executate nașpa, fără acordul primarului și respectiv al Primăriei, ar putea fi sancționate sau desființate, pur și simplu. Un tertip la care, din câte ne spuneau câțiva locuitori ai comunei, apelează astăzi tot mai mulți primari.

Se pare însă că Florea Gică nu este singurul pățit din Oinacu. Marincea Niculae, președintele Organizației PNL Oinacu ne spunea că o altă victimă a primarului Burtavel ar fi fost Lucian Dumitrașcu, un consătean ce a fost obligat cu câțiva ani în urmă, să închidă unitatea pe care o administra, în urma presiunilor și amenințărilor liderului Primăriei, motivul fiind același: omul avusese o altă preferință politică.
Laurențiu Burtavel: ”Trotuarul e al Primăriei, nu e al lui!”
Evident că am dorit să aflăm care este punctul de vedere al celui ”acuzat”, așa că  l-am contactat telefonic pe primarul comunei Oinacu, Laurențiu Burtavel care ne-a declarat:
„Nu am intimidat și nici nu intimidez pe nimeni. Practic, și eu, și cel care v-a scris la redacție, suntem la mâna cetățeanului. Poate să candideze oricine, nu pot eu să impun cetățeanului din comuna Oinacu să mă voteze pe mine, sau pe cel care v-a trimis această reclamație, pentru că asta-i situația. Eu și când merg în campanie nu zic „Votați-l pe Laurențiu”, ci le zic oamenilor „Vă rugăm frumos ieșiți la votare”. Eu am o vârstă că pot ieși la pensie mâine, nu m-am rugat în viața mea de nimeni. Pila mea pe unde am lucrat a fost conștiința. Și nu întâmplător am ocupat diverse funcții în viața mea de zi cu zi. Nu m-am rugat de nimeni…Pilele mele astea au fost: conștiința mea și încrederea în Dumnezeu. Cine vrea să umble cu prostii de genul ăsta, să umble. Ăia sunt niște inconștienți, altceva nu sunt! Faptul că cineva ocupă domeniul public fără să plătească, e cu totul alt aspect. N-are legătură politica cu ce ocupă ei pe acolo. Nu știu ce s-a întâmplat, și nu mă interesează. Cine ocupă și face abuz pe domeniul public trebuie să plătească. E proprietar până la limita gospodăriei lui.Trotuarul e al Primăriei, nu e al lui!”

”Cine ocupă domeniul public, plătește!”

Întrebat de ce a solicitat abia după opt ani plata terasei, prin această adresă, primarul Burtavel a răspuns:
„Nu știu, nu mă interesează de când e… Eu am văzut-o, când am văzut-o! Deci, cine ocupă domeniul public plătește! Ce are una cu alta? De ce țineți cu el? Este singura persoană care ocupă domeniul public din comuna Oinacu! Nu are treabă politica cu ocuparea domeniului public.
Trebuie să plătească toată lumea! Cine a construit acea terasă, să vină la Primărie, să facă cerere, și se stabilește o chirie pe metrul pătrat, și poate să-și desfășoare activitatea. Dar el a blocat drumul, cu magazin de erbicide, și cu terasă, nu se mai poate circula pe acolo! El are și magazin de erbicide, ceea ce nu cred că e normal, în centrul satului Oinacu, plus că are terasa aia așa și nu se mai poate circula pe acolo!”

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă sau pentru toți la fel?

Referitor la inserarea legii sau Hotărârii în urma căreia agentul economic trebuie să își desființeze amenajarea terasei, lucru ce nu apare pe adresa trimisă comerciantului din Oinacu, Lucian Burtavel s-a cam bâlbâit în răspuns:
„Păi, există legi…Nu îmi mai amintesc…Dar ce, trebuie să îi spicuiesc legea? I-am spus că ocupă domeniul public, ce mai trebuia…O să-i trimit, mă chinui mâine (n.r. miercuri, 11 decembrie) să îi trimit din nou și cu articol, și lege, cu tot…! Eu i-am mai dat o săptămână, am vorbit cu el la telefon, dar că sunt două zile acolo, e cu totul altceva…Dar că nu se mai poate circula pe acolo, e cu totul altceva! Să vedeți cum se chinuie autoturismele să circule pe acolo, ca să nu mai vorbesc de persoane oprite la băutură!
Domnul primar oare nu a înțeles că este vorba tot despre un bufet comunal, unde omul vine să bea nu să sprijine agenții de circulație rurală.
Deși în convorbirea telefonică se plângea că circulația în zona menționată este un adevărat infern, Laurențiu Burtavel recunoaște că nu a cerut ajutorul polițiștilor din comună…
„Păi de ce să cer ajutorul la Poliție, ce, e vreo infracțiune? Asta e treaba Primăriei, nu e problema Poliției. Dacă era vreo infracțiune, vreun furt, vreun scandal în comună, apelam la Poliția locală.
Dar așa nu am nevoie de Poliție! Asta e „bucătăria” Primăriei, nu a Poliției”, mai spunea primarul Laurențiu Burtavel
.
În concluzie…
În consecință, în urma celor notate mai sus n-ar mai trebui să mire pe nimeni atitudinea ostilă a primarului Laurențiu Burtavel câtă vreme una din căile de acces ale comunei Oinacu se numește ”Strada Primarului” (!) și cât timp acesta desconsideră ajutorul ce i-ar putea veni din partea polițiștilor rurali, pe motiv că astfel de conflicte apărute între el și locuitori fac parte din…”bucătăria Primăriei”.
Promitem că în scurt timp vom face o vizită în comuna Oinacu pentru a constata noi înșine dacă primarul s-a ținut de cuvânt, aplicând legile (ce deocamdată le sunt străine conducerii Primăriei), tuturor locuitorilor comunei sau se comportă discreționar, întărind astfel bănuialile unora că lui Laurențiu Burtavel ”i se pune pata” ( vorba unui ”oinăcar”), doar pe cei care i-ar putea deveni contracandidați la alegerile locale de anul viitor.

Vom trăi și vom vedea care de fapt a fost intenția primarului comunei Oinacu: aceea de a aplica legea, ușurând traficul rutier prin comună sau aceea de a-și elimina adversarii în cursa pentru ocuparea funcției de primar, prin tot felul de tertipuri.

(Jurnal)