53435-jj_XLPolițiștii le reamintesc cetățenilor giurgiuveni cele mai uzitate metode pe care escrocii le folosesc pentru   a-i înșela pe cei cu care vin în contact:

Metoda ACCIDENTUL

Una dintre cele mai des întâlnite metode întâlnite este Metoda Accidentul. Ca mod de operare, infractorii contactează potenţialele victime sub pretextul unui accident rutier fictiv în care ar fi fost implicate rude ale acestora şi le solicită transferul a diferite sume de bani necesare a fi folosite în procesul penal, pentru onorariul avocaţilor, intervenţii chirurgicale, despăgubiri sau înţelegeri cu victima accidentului, etc.
Poliţia vă atenționează că , în caz de accident, nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, decât ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti în acest sens sau prin societăţile de asigurări. De asemenea orice accident de circulaţie are două variante de soluţionare: depunerea unei plângeri la Poliţie, (instituţia abilitată să instrumenteze cazul respectiv), sau înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto, obligatorie. Nici victima şi nici autorul unui accident nu au nevoie de bani pentru a primi îngrijiri medicale în cazul serviciilor medicale de urgenţă. De aceea, în niciun caz, nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, sperând astfel că îi veţi ajuta pe cei dragi . Nu faceţi decât să cădeţi în plasa întinsă de infractorul care a profitat abil de naivitatea şi lipsa dumneavoastră de informare.
Poliţiştii sfătuiesc cetăţenii care se întâlnesc cu astfel de situaţii să nu intre în panică şi să verifice mai întâi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a avut un accident, dându-i un telefon şi să nu expedieze sume de bani prin mandate on-line, să nu depună bani în contul unor persoane necunoscute şi să nu comunice coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susţin că o au. Dacă situaţia prezentată prin telefon se dovedeşte a fi ireală, trebuie anunţată în cel mai scurt timp poliţia, la telefonul unic de urgenţe 112 sau cea mai apropiată secţie de poliţie, reţinând numărul de care s-a apelat sau semnalmentele persoanei suspecte.

Premiul-surpriză

O altă metodă este cea a ‘premiului-surpriză’, când victima este anunţată telefonic că a câştigat un premiu important în bani, dar pentru a intra în posesia lui, trebuie să achite unui curier contravaloarea TVA-ului.

Metoda PRE-PAY

Metoda reîncărcării unor conturi pre-pay este o altă metodă folosită prin care infractorii solicită în numele unei rude achiziţionarea de cartele telefonice şi transmiterea codurilor de reîncărcare.

Escroci ce se dau curieri poștali

O nouă metodă de înşelăciune folosită de infractori îi vizează în special pe cei vârstnici care sunt abordaţi de necunoscuţi ce pretind a fi angajaţi ai unor firme de curierat. Persoanele în cauză precizează că trebuie să livreze un colet către un vecin sau rudă, care nu se află la domiciliu, iar pentru că nu mai are timpul necesar să aştepte sosirea acasă a persoanei indicate, îi roagă să preia coletul în schimbul unor sume de bani, urmând ca victima să recupereze banii ulterior de la destinatarul coletului.

Cumpărătorii de Pet-uri, șarlatani deghizați…

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la un alt mod de operare folosit de escroci: persoane necunoscute se prezintă la uşa apartamentelor sau locuinţelor din mediul rural şi urban pentru a cumpăra pet-uri, materiale reciclabile sau alte produse. Li se oferă proprietarilor o sumă de bani atunci când aceştia le dau materialele reciclabile, după care cumpărătorul invocă necesitatea schimbării unei bancnote cu valoare mare. Falşii clienţi profită de orice moment de neatenţie pentru a „trage” din banii primiţi rest, apoi se răzgândesc şi nu mai cumpără produsul. Îşi cer banii şi înapoiază restul din care au sustras deja câteva bancnote. Nu de puţine ori, în timp ce proprietarul merge în apartament/locuinţă pentru a aduce rest sau schimba bani, îi sunt sustrase obiecte, bani sau orice alte bunuri se află la îndemână.

Agenții amatori de acte caritabile

O altă metodă întâlnită este cea a cazului umanitar, când infractorii cer diverse sume de bani în scopuri umanitare, în numele sau de la persoane publice (actori, politicieni, cântăreţi, preoţi, conducători ai unor instituţii, etc.), iar apoi o altă persoană se prezintă pentru a ridica „donaţia” sau solicită trimiterea banilor prin transfer bancar.

Păcăliți de vrăjitoare

Păcăliţi pot fi şi naivii care se lasă „vrăjiţi“ de persoane dubioase care se oferă să ghicească viitorul şi care ulterior constată că le-au fost substitute/sustrase bijuterii sau sume de bani.

Cum evitați să deveniți victimele șmecherilor

Pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni, prin diferite alte „metode” Inspectoratul de Poliţie Judeţean de Poliţie Giurgiu, prin Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, vă recomandă să aveţi în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie:
• Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat prin apelare la serviciile de informaţii clienţi de la operator;
• Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme;
• Nu depuneţi sume de bani în conturi necunoscute doar ca urmare a unei solicitări telefonice;
• Nu acceptaţi schimburi de bunuri sau aşa zise chilipiruri;
• Nu permiteţi accesul în locuinţă sau curtea imobilului persoanelor necunoscute care se oferă să cumpere diverse bunuri – vor profita de neatenţia dv. şi ulterior veţi constata că v-au fost sustrase bunuri de valoare sau sume de bani;
• Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
• Nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii;
• Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, etc.);
• Sunaţi la compania de telefonie mobilă – Departamentul de Relaţii cu Clienţii – verificaţi veridicitatea promisiunilor;
• În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă este rudă şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat ruda respectivă (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.
• Dacă sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi demarate verificările ce se impun.
(Jurnal)